Search Day Night
Search

Vineri este ultima zi de înscrieri pentru cea de-a doua ediție a Collage Festival București

Collage Festival 2024 1 e1726770218372
Total
0
Shares

Creionetica, în parteneriat cu Celula de Artă, Să fiți cuminți și Asociația Green Hours au conceput un festival menit să promoveze arta colajului, care deși are mulți artiști reprezentanți în România, nu se bucură de atenția cuvenită.

Între 25 și 27 octombrie la Green Hours, sub titlul Playing with reality, organizatorii propun un program ludic care subliniază eclectismul și flexibilitatea artei colajului, invitând totodată artiștii interesați să înscrie lucrări în festival. Termenul limită este 20 septembrie la ora 23:59, artiștii pot înscrie maximum cinci lucrări folosind formularul de pe site-ul www.collagefestival.ro, iar câștigătorii vor fi anunțați prin email pe data de 7 octombrie.

Lucrările selecționate de la 30 de artiști vor fi expuse timp de o lună, începând odată cu deschiderea festivalului, pe 25 octombrie, iar festivalul va promova artiștii respectivi și prin realizarea de portofolii digitale găzduite pe platforma online. Primii trei artiști selecționați vor primi și premii în bani.

 Pentru publicul larg, festivalul a pregătit o serie variată de activități, de la evenimente de pictură live cu Să fiți cuminți (în fiecare zi de festival), la spectacole de dans contemporan, proiecții de film, DJ seturi și concerte, discuții cu reprezentanți și teoreticieni ai artei colajului, performance-uri artistice și spectacole de teatru.

 Astfel, vineri, 25 octombrie de la ora 18:30, festivitățile vor fi deschise printr-un performance al Oanei Iordăchescu, artistă cunoscută pentru implicarea sa și în Festivalul Scrisorilor, în spectacole de teatru labirint și în expoziții colective ca „Flori, fete, filme și băieți”. De la ora 19:30 va avea loc vernisajul expoziției Playing with reality, al cărei curator principal este Daniel Loagăr, fondatorul Celulei de Artă și a atelierului Wood be nice. Apoi, de la ora 20:30, seara este dedicată muzicii, începând cu un concert Tony Baboon, care amestecă muzica reggae cu rap-ul, jazz-ul, afrobeats și funk, realizând totodată clipuri video și animații. Atmosfera relaxată și eclectică va fi întreținută apoi de Dilimanjaro, iar de la ora 23:30 va începe after-party-ul, cu DJ Ioan Straton la butoane.

Sâmbătă, 26 octombrie, între orele 16:00 și 17:00 va avea loc prima discuție deschisă a acestei ediții de festival, pe terasa Green Hours, cu conf. Univ. Dr. Sebastian Grama, pe tema „Filozofia colajului”. Moderator va fi Andrei Stan, artist de colaj digital și analogic, regizor de videoclipuri și muzician. DJ Obeah va pune muzică pe terasă între 17:00 și 18:00, iar de la 18:30 în Sala GDS va avea loc o reprezentație a one-man-show-ului „Jurnal de singurătate”, o călătorie plină de povești și emoții, un rollercoaster de trăiri intense, umor și profunzime, o plimbare prin tablouri de viață și teme precum singurătatea, identitatea și condiția umană, în regia lui Andrei Stan, cu Laurențiu Stan. De la ora 19:30, cei de la FilmColorat au pregătit o serie de proiecții în Mansarda Green Hours. Concertele vor începe de la 20:30, cu The Mo Chits, o trupă care combină elemente de rock, muzică psihedelică, muzică clasică și folk american într-un colaj muzical unic. De la ora 22:00, Truthday și Cristiana Dicianu propun o experiență muzicală și vizuală cu influențe pop, electro și drum&bass, inspirând stări de fericire, energie, dar poate și de melancolie. After-party-ul cu Seb începe la 23:30.

Ultima zi de festival, duminică, 27 octombrie, începe la 16:30 cu o discuție ce se anunță pasionantă, în care Cornel Moraru, conferențiar universitar în cadrul UNAB, va schimba idei cu Andrei Stan pe tema „Istoria colajului în artă”. Urmează spectacolul de dans contemporan „Luați de VAL…s”, o producție itinerantă a Centrului Național al Dansului București, cu Alexandra Mihaela Dancs și Vlad Benescu și sound design de Lala Misosniky. Acesta este spectacol de dans realizat în Casa Kerim și inspirat de arhitectura și istoria acesteia. Pe lângă casa din Parfumului 19 procesul de creație a fost susținut pe perioada verii de lucrul propriu-zis cu valurile de la Marea Neagră, în timpul sesiunilor îndelungate de surf, transformând gestul de a fi „luat de val” în practică artistică. Atmosfera văratică va fi apoi întreținută apoi pe terasă de cei de la 7th Sense, o trupă care clădește jazz proaspăt și imprevizibil pe fundații solide de groove, condusă de bassista Laura Benedek. La mansardă, Film Colorat continuă seria de proiecții începând la ora 20:30. Începând la ora 21:00, cea de-a doua ediție a Collage Festival va fi închisă de un concert Acoustic Lovers, un final plin de energie, cu piese acustice originale născute dintr-un filon de muzică samba.

Echipa festivalului este formată din artiștii Cristiana Bucureci, Andrei Stan, Ada Moisă, Nicoleta Ababei, Ruxandra Nicolae și Livia Marinescu, fiecare cu studii și cunoștințe complementare. Cei 6 artiști sunt fondatorii comunităților Bucharest Collage Collective și Romanian Collage Collective. Împreună, aceștia promovează arta colajului și artiștii reprezentativi din România, atât prin intermediul festivalului propriu-zis, cât și prin platforma online pe care vor fi expuse cele 30 de portofolii selecționate. Mai departe, echipa plănuiește realizarea unui podcast cu invitați din această sferă artistică, dorind să lanseze 10 episoade înainte de finalul acestui an.

Collage Festival 2024 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Collage Festival 2024 Call for artists 2
Total
0
Shares
Arsmonitor

Arsmonitor deschide noul an expozițional cu personala lui Gili Mocanu

Galeria Arsmonitor deschide un nou an expozițional cu personala unuia dintre cei mai importanți pictori contemporani, Gili Mocanu,…

Lasă un răspuns

You May Also Like