Ovidiu Vitan este corector de carte şi de presă, traducător și autorul unor romane SF fascinante. A debutat cu o povestire în revista „Nautilus” și a publicat prima carte la vârsta de 49 de ani.
De 30 de ani, Ovidiu, unul dintre colegii noștri de la Biz și Haute Culture, este corector. Deși pare o meserie comodă, și-a dat seama că lucrurile încep să se schimbe în momentul în care investești emoțional în ceea ce faci.
El „face curat” în texte. Din nefericire, în ultimii ani, limba română a început să nu mai fie respectată. Multe persoane își permit să facă mai multe greșeli în scris fiindcă au văzut că „la case mai mari” acest lucru nu este doar trecut cu vederea, ci și acceptat.
Mai mult, în România, la această oră, există publicații şi posturi TV care consideră că se pot lipsi de corectură doar pentru a mai economisi niște bani și pentru a băga în tipar mai repede revista sau ziarul, fără să realizeze că în acest fel sacrifică limba română şi nivelul cultural al publicaţiei sau al postului.
Corectura nu înseamnă doar să ai grijă să nu lipsească o literă dintr-un cuvânt, ci ajungi să capeți un nivel de răspundere. O publicaţie cu informaţie de calitate dar în care se scrie neglijent sau chiar greșit este un lucru inadmisibil. Este ca și cum ai avea un Rolls-Royce, dar i se strică o roată și o înlocuiești cu una de bicicletă. Practic ajungi să îți pierzi credibilitatea.
De-a lungul timpului, Ovidiu a întâlnit oameni care se mândreau cu faptul că sunt patrioți, dar vorbeau dezastruos limba română.
Pentru el, să fii patriot nu înseamnă să ții cu echipa națională și cu Simona Halep, sau, şi mai rău, dacă pierd, să-i înjuri. Să fii patriot înseamnă să rişti sau să sacrifici ceva, să lupți pentru un scop mai înalt legat de ţara ta.
Să aperi folosirea corectă a limbii române este o formă de patriotism.
Tema pentru vacanță
Printre orele petrecute în fața laptopului în care corectează texte și articole, Ovidiu scrie și citește foarte mult. Încă din copilărie, ca mai toți băieții, a fost pasionat de mașini, după aceea de roboți, apoi de nave spațiale.
Scrisul a fost pentru el o continuare firească şi o altă formă de agregare a cititului.
Este important să citești foarte mult ca să ajungi să scrii bine. Oricine poate scrie, dar dacă nu ai o bază serioasă de lectură, s-ar putea să nu reușești să redai ideile, scenele și emoțiile în felul şi la nivelul la care îți dorești.
Lectura nu i-a oferit numai cunoștințe, ci l-a încurajat să gândească, ba chiar i-a oferit și exercițiu.
La finalul clasei a V-a, profesoara de geografie le-a dat elevilor o singură temă pentru vacanță, anume să scrie o poveste, despre ce vor ei. Nu le-a impus un număr de pagini ori o temă.
Atunci a scris Ovidiu prima poveste SF.
Scriind atunci acel mic text, am primit un răspuns la o întrebare pe care nici măcar nu mi-o pusesem.
Nu s-a oprit la acel text. A continuat să scrie pe parcursul gimnaziului și liceului. A realizat faptul că toate ideile pe care le avea puteau fi puse pe hârtie și că oamenii ar putea să le citească cu aceeași plăcere cu care lectura el romanele altora.
Încurajări a primit de la părinţii săi, care aveau o bibliotecă generoasă, şi în special de la mama lui, care de asemenea scria (şi căreia i-a apărut prima carte, „Rochiţa cu libelule”, recent, la împlinirea vârstei de 80 de ani). Acum regretă faptul că nu s-a dus şi la cenacluri literare de la o vârstă mai fragedă, fiindcă asta l-ar fi ajutat mult, i-ar fi oferit o direcție și i-ar fi deschis mai mult gândirea.
În 1992, și-a făcut totuşi curaj. A dus două texte la un centru de dactilografie, la final doamna culegătoare declarând epuizată, spre amuzamentul autorului, că au fost cele mai grele lucruri pe care le-a dactilografiat în viaţa ei, apoi a mers cu ele la scriitorul Ștefan Ghidoveanu, propunându-i-le pentru publicaţia de profil „Nautilus”.
Eram rușinat și umil. El, prietenos, m-a invitat să mă așez pe scaun. A început să-mi citească poveștile cu mine de față. Mi-a zis că primul text nu intră în aria lor de interes, dar că vor publica a doua poveste peste două numere.
Textul lui Ovidiu nu a mai apărut atunci. El a uitat complet de eveniment și, după vreo patru ani, spre surprinderea sa, un prieten l-a sunat ca să-l felicite fiindcă a reușit să publice în Colecția Povestiri ştiințifico-fantastice.
Asta i-a dat curaj să-și trimită textele și la revista şi almanahul „Anticipația”, dar şi altor publicaţii. A renunțat totuși după câțiva ani, fiindcă a simțit că nu mai există nici interes şi deci piaţă, nici miză, mai ales din punct de vedere financiar.
Cei 15 ani de pauză
A urmat o perioadă în care Ovidiu nu a mai publicat și a scris puțin spre deloc. Acum, privind în urmă, realizează că nu a fost cea mai bună decizie. Un scriitor are mereu un motiv atunci când se așază la birou și, dacă se lasă descurajat, are numai de pierdut.
În 2016, Constantin Pavel, scriitor de SF și editor al prolificei edituri Pavcon, i-a propus să publice o carte. Ideea i-a surâs lui Ovidiu, așa că a început să facă o selecție a celor mai bune povești pe care le scrisese în trecut.
El spune acum că ar fi fost frumos dacă ar fi publicat la 20 de ani, dar faptul că era deja matur i-a oferit o altă perspectivă asupra scrisului.
Am prins și niște vremuri în care criteriile editurilor erau mult mai dure. Această democratizare a literaturii face bine autorilor, dar, ce-i drept, nu neapărat și cititorilor.
Fiecare roman SF se construiește pe o bază solidă de documentare. În cazul în care nu te apuci de scris hard SF, caz în care la modul ideal ai nevoie de cursuri la Politehnică, poți „trișa”, poți jongla cu realitatea așa cum a făcut Asimov cu roboții cu creierul pozitronic: așa ceva nu există, este doar o invenție a unui scriitor de SF, care însă stăpânea baza ştiinţifică.
Din punctul de vedere al lui Ovidiu, cel mai bun loc în care poți merge să studiezi este Biblioteca Națională. Asta în cazul în care nu deții cărți de specialitate acasă. Este posibil, totuși, să fie varianta accesată cel mai rar, fiindcă e mult mai comod să cauți pe internet, chiar dacă nu este cea mai precisă soluție.
Ultima oară am fost la Biblioteca Națională pentru cea de a doua carte. Studiam problema lumilor paralele şi dacă acestea există fizic sau sunt doar interpretări literare ale unor ecuaţii.
De-a lungul timpului, au fost câțiva autori de SF care i-au devenit modele și i-au influențat scriitura lui Ovidiu. Cu toate că citește mulți americani și britanici, în clasamentul său au intrat pe primele locuri autori din estul Europei și din Rusia.
Stanislaw Lem cu „Ciberiada”, Jan Weiss cu „Casa cu o mie de etaje” și frații Strugațki sunt autorii de bază. Din listă nu lipsesc nici autorii români, ca extraordinarul Liviu Radu sau ca Victor Kernbach, autorul „Dicționarului de mitologie generală”, care poate servi ca inspirație pentru cel puțin o sută de alte cărți.
Ovidiu își dedică timpul limbii române. Fie că face curat în texte în majoritatea timpului ori că scrie la un nou proiect de ficțiune, el se simte acasă printre litere și ne invită cu multă căldură să-i trecem pragul.
