Search Day Night
Search

Patrimoniul necunoscut din Cimitirul Bellu

Cimitirul Bellu
Total
0
Shares

Peste 100 de personalități care se odihnesc în Cimitirul Bellu, din București, s-au lăsat descoperite în tururi de weekend realizate de voluntarii Asociației “Călător prin România”.

“Turele prin Cimitirul Bellu reprezintă un proiect pilot prin care am vrut să arătăm patrimoniul de aici, să arătăm oamenilor cât mai multe personalități (peste 100) și să vedem cât interes există pentru turismul negru.

În timp ce țineam tururile cu oamenii minunati care mi-au fost în echipă zilele acestea, am avut oportunitatea să observ diferite tipologii de caractere, oameni din diferite arii, de la liber profesioniști și antreprenori, până la corporatiști și oameni de la stat, toți având ceva în comun – dorința de a cunoaște. Un om care își dorește să cunoască și pe care îl poți învăța, este o comoară pe care ți-o dăruiește viața. Atât mie cât și colegilor viața ne-a oferit un adevărat tezaur zilele acestea”, rezumă Iulian Tănașcu, președinte Asociației “Călător prin România”, experiența din proiectul derulat în Cimitirul Bellu.

Peste 5 ore pe zi, două zile la rând, peste 100 de personalități, puțin peste 150 de oameni și sute de oameni pe listele de așteptare. Așa arată statistica unui eveniment cultural neașteptat.

„Toți acești oameni devin automat ambasadori ai acestui cimitir. Ei au datoria morală de a duce mai departe povești de aici și memoria personalităților. Fiecare om care ajunge la Cimitirul Bellu – Muzeu în aer liber este un nou ambasador. Suntem din ce în ce mai mulți și toți cu un singur scop, acela de a conserva, proteja si promova cultura noastră. Niciun tur nu ar fi fost realizat fără voluntarii care au făcut o treabă foarte bună. Toti au în comun un singur lucru: dragostea de România.”, crede Iulian Tănașcu.

Demers pentru patrimoniu

Din 2023, Asociația „Călător prin România” caută să realizeze transformarea într-un muzeu în aer liber a uneia dintre cele mai apreciate necropole din capitală: Cimitirul Șerban Vodă „Bellu”, care adăpostește mormintele unor personalități marcante, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii, artei și identității societății românești. Prin amplasarea plăcuțelor QR în dreptul mormintelor personalităților remarcabile din Cimitirul Bellu, vizitatorii au posibilitatea să descopere instantaneu biografii, imagini, videoclipuri și multe alte informații. Toate textele sunt traduse în 33 de limbi străine, astfel încât să ofere posibilitatea tuturor turiștilor, indiferent de naționalitate, să intre în contact cu istoria României.

Oricine este dornic să descopere patrimoniul mai puțin cunoscut din Cimitirul Șerban Vodă „Bellu” au la dispoziție și o hartă digitală: https://www.travellerinromania.com/cimitirul-bellu/.

Total
0
Shares
noaptea campusului3

Sâmbătă este Noaptea Campusului Deschis, în campusul Universității Politehnica Timișoara

Noaptea Campusului Deschis va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 18:00, ca parte a Nopții Cercetătorilor…

Lasă un răspuns

You May Also Like