Search Day Night
Search

Monica Bîldea, femeia care a creat un parfum pentru celebrul Negresco

e21992a9 b8d0 4d41 a606 563b4d23fc90
Monica Bîldea este o iubitoare a luxului, a simplității, a frumosului și delicateții. Ea e creatoarea parfumului Soleil Royal, care concentrează aromele hotelului Negresco și ale Rivierei Franceze.
Total
0
Shares

Monica Bîldea este un om de marketing. Prima facultate pe care a terminat-o a fost cea de Marketing, din Brașov, în 1997. După care a urmat un MBA, în Statele Unite, tot cu specializarea Strategie, Marketing, Research și Product Management.

A fost un program extrem de intens, care mi-a adus reușite pe măsura provocării lui.

În 2011, Monica s-a relocat în România, unde a lucrat în Branding, Marketing și Strategie. Asta a făcut până când, într-o călătorie dintr-un weekend prelungit, a ajuns să se îndrăgostească de Sudul Franței. De atunci, a ajuns pe Riviera Franceză de fiecare dată când a avut ocazia. Mai mult decât atât, a făcut chiar o tradiție ca de fiecare dată, de ziua ei de naștere, să fie acolo.

Chiar și în pandemie am găsit o variantă să ajung acolo, printr-o tabără de artă, când am participat pentru prima oară la un atelier de parfumerie.

Era un atelier pentru amatori, cărora le era pusă la dispoziție o orgă de ingrediente. Li s-a explicat, foarte pe scurt, ce sunt notele de bază, notele medii și cele de vârf, după care au fost ghidați în funcție de potența și felul în care aromele erau sau nu compatibile. Astfel, ajungeai să-i realizezi propriul parfum.

Acel parfum i-a întărit Monicăi legătura cu Sudul Franței, fiindcă a luat acea sticluță cu ea în România.

De fiecare dată când pulverizam aroma, puteam să simt toate momentele, trăirile, toată emoția acelei zone transpusă în parfum.

Monica a decis atunci că a venit timpul să-și unească toate pasiunile: frumusețea, arta, marketingul, bucuria de a trăi. În mintea ei, toate s-au legat destul de abstract. Nu a avut un plan. Având doi copii, care au 12 și 14 ani și studiau la școala germană din Brașov, nu a simplificat lucrurile. A decis să organizeze o excursie în patru în Sudul Franței.

Dacă nu aș fi avut o familie, aș fi fost acolo deja de mult timp. Dar așa, trebuia să aflu cum li se pare, dacă le surâde și lor ideea. I-am plimbat pe la muzee, prin tot felul de orășele. Nu am văzut vreun Disneyland sau Legoland. Surprinzător, le-a plăcut tare mult.

După vacanță, Monica și familia ei s-a întors în țară și a început să caute variante de lucru din Sudul Franței. Voia să meargă în direcția parfumeriei sau cosmeticelor.

IMG 8078

A avut noroc și a găsit un program de master care e relativ nou, are 10 ani, și care este în limba engleză. Este destul de competitiv, fiindcă în fiecare an nu sunt admiși mai mult de zece studenți pe partea de parfumerie, care presupune multă chimie și zece studenți pe partea de marketing și management, care include și partea de laborator, dar într-o măsură mai mică.

Cu ocazia acestor studii am realizat că tot ceea ce noi savurăm are legătură tot cu olfactivul. Am înțeles asta și datorită Covid-ului, fiindcă atunci mi-am pierdut mirosul și nimic nu mai avea gust. Țin minte că mâncam o înghețată de vanilie care avea gust de lapte dulce, nu de vanilie. Pe scurt, fără miros, viața nu mai are savoare.

Monica a apelat la profesorii pe care i-a avut în Statele Unite, pentru scrisori de recomandare, și-a scris scrisoarea de motivație, a pregătit toate documentele, a avut și un interviu cu cei din cadrul programului de master. A încercat să discute cu soțul ei care sunt etapele de parcurs în cazul în care primea un răspuns pozitiv, dar el era destul de sceptic și a tot amânat să vorbească despre asta.

Când i-a fost confirmat că a fost admisă în program, Monica și-a plătit studiile înainte să aibă acea discuție cu soțul ei, atât de mult își dorea să ajungă la Nisa, să studieze parfumeria.

Oricine poate face ceea ce-și dorește, dar trebuie să renunțe la ceva. Ei bine, acea renunțare poate să fie greu de justificat din parametrii sociali.

Ca să plece la Nisa, să-și urmeze visul, Monica a trebuit să renunțe la parcursul profesional în care a investit mulți ani, la siguranța financiară, la prieteni, la cunoscut, la confortul unei case funcționale, luminoase și armonioase.

M-am aruncat în necunoscut.

IMG 8122

Programul de masterat a început în forță. După primele trei luni de cursuri și module, Monica a dat deja primul examen. Sistemul e foarte serios, a mărturisit Monica. Profesorii sunt experți în ariile lor de activitate. A lucrat cu consultați în zona de formulări și munca ei nu a fost doar științifică și analitică, ci și emoțională. Spre exemplu, ca să-ți poți aminti un parfum, este esențial ca prima dată când îl miroși să-l asociezi cu ceva.

Primul gând care-ți vine atunci când miroși ceva este cel care-ți va evoca, de fiecare dată, această legătură.

Așa poți să asociezi ingredientele, să știi ce arome să folosești. De exemplu, diferențele dintre un limonene și un d-limonene sunt mici ca structură chimică, dar majore ca nuanță, primul mirosind a pin, iar celălalt a coajă de portocală. Una dintre evaluări a fost să recunoască aromele.

Li s-au așezat în față douăzeci de mostre de arome, pe care au trebuit să le recunoască. Trebuia să zică cum se numesc și din ce familie olfactivă fac parte, fiindcă, după cum știm, unele sunt aromatice, altele citrice, altele florale și tot așa.

Pe lângă toate examenele, proiectele, modulele și restul, încă de la începutul programului, au fost anunțați de un Master Project, un fel de licență practică, anume să creeze un parfum ambiental pentru Hotelul Negresco, din Nisa.

hotel negresco
Sursă foto: aktual24.ro

Hotelul Negresco este un hotel de lux situat pe Promenade des Anglais. A obținut cea de-a cincea stea în august 2009 și este unul dintre puținele stabilimente hoteliere ce au supraviețuit în activitate de la începutul secolului al XX-lea.

Acesta a fost fondat de românul Henri Negresco, care a lucrat mulți ani ca maître d’hôtel la cele mai cunoscute hoteluri de lux din Europa, fiind gazda unei clientele bogate precum familia Rockefeller.

La începutul anilor 1910, el avea ambiția de a construi propriul său hotel de lux, pe o parcelă de teren de 6.500 m² aflată în apropiere de vila Masséna. Visul său a devenit realitate cu ajutorul unor magnați din industria automobilelor printre care De Dion-Buton și Alexandre Darracq.

Fațadele Hotelului Negresco au un aspect neoclasic, cu o ornamentație opulentă cvasi-barocă. El figurează ca și hotelurile Sacher din Viena, Ritz din Paris sau Astoria din Bruxelles printre locurile mitice ale industriei hoteliere de lux.

Cursanții, printre care și Monica, au primit o prezentare a hotelului și un brief destul de vag, care spunea cine sunt, că au în vedere rebranduirea olfactivă și că așteaptă propuneri din partea lor.

Li s-a făcut o prezentare de o oră, după care a urmat o vizită la hotel. Ca majoritatea românilor, Monica știa povestea hotelului Negresco și îl admirase în toate plimbările pe care le-a făcut pe faleză.

Când am intrat în hotel m-am simțit ca un copil într-un magazin de bomboane. Este un hotel special pentru că are o arhitectură fabuloasă, pentru că are o lumină extraordinară, pentru că totul e înțesat de artă.

Monica Bîldea e de părere că elemente din felul în care hotelul a fost gândit inițial de Negresco nu se mai regăsesc în identitatea lui actuală. A fost un hotel sobru, luxuriant, inițial, și destul de discret. Erau multe tonuri de alb, gri, foarte multă marmură. Acum hotelul se impune prin extravaganță.

Unele dintre fanteziile lui madame Augier au fost înaintea vremii lor. Unele dintre ele sunt provocatoare și azi. Există o baie roșie cu sclipici auriu. Până și materialul din care a fost realizată cada e un grena cu sclipici auriu. Ea tronează acolo de 15 ani.

La Negresco fiecare cameră are povestea ei și energia ei. Pe Monica a impresionat-o camera inspirată  de Chanel, fiindcă acolo nimic nu era în plus sau în minus. I-a plăcut fiindcă luxul era dat de textură, dar culorile o făceau să se simtă în siguranță.

Mai multe decât atât, camera Chanel are foarte multe ferestre către mare, care-i oferă încăperii și un lux natural. De asemenea, pe lângă camere foarte clasice cu nota lui Napoleon Bonaparte, există și camere inspirate de personalități avangardiste, curajoase, cum ar fi camera inspirată de Jean Paul Gaultier cu accente industriale.

Sunt 120 de camere, 120 de personalități, 120 de povești. Dacă ești client, îți trebuie mulți ani ca să termini povestea de iubire cu Negresco. Asta dacă stai doar trei, patru zile pe an.

Când a venit momentul să creeze parfumul, Monica mi-a spus că totul a pornit de la identitatea de brand. Intri în hotel și te gândești: cum mă face să mă simt? cum îi face pe alții să mă vadă? ce beneficii îmi aduce? Asta a matricea cu care se lucrează atunci când vrei să definești în detaliu personalitatea unui brand.

IMG 8031

A enumerat care sunt valorile brand-ului, după care urmează mesajul. E important ce vrea să comunice un brand cu personalitate consumatorului/turistului potențial și existent. După care, din acel punct, mai este doar un pas, care e și cel mai complicat, anume traducerea luxului în arome.

El poate să fie vanilie, Oris, bineînțeles și trandafir, fiindcă e foarte legat de madame Augier, de care ea era înconjurată și care este amprenta olfactivă curentă a hotelului.

Pentru crearea parfumului, Monica a făcut echipă cu colegii chimiști. Ea a fost cea care a făcut brief-ul, pe care parfumierii l-au completat ulterior cu ingredientele care să corespundă cu un spirit contemporan.

Nu prea am voie să spun care sunt ingredientele, dar ne-am dus în zona aromelor tipice Mediteranei: smochin, mirosurile marine, senzația de proaspăt și sărat și răcoros, bineînțeles că și citricele care, cu toate că sunt o aromă volatilă, leagă toate elementele, făcând rezultatul final armonios.

Prezentarea finală a proiectului a avut în vedere ideea de la care au plecat, a conținut și mostre din parfum, denumirea lui, cu care trebuia să aibă neapărat legătură. Monica se va întâlni din nou cu echipa și managementul pentru o ceremonie de premiere.

IMG 8048

Parfumul, care a primit numele de Soleil Royal, ar putea fi implementat din toamnă. El va fi promovat și comercializat în boutique-ul hotelului. Va fi vândut sub forma unor lumânări aromate, de parfum ambiental, dar și, la propunerea Monicăi și a echipei din care a făcut parte, sub forma unor produse cosmetice: creme, săpun și așa mai departe.

Monica are o mostră din Soleil Royal. Îmi place tare mult cum miroase, a mărturisit ea. E un parfum pe care ea l-ar purta, care te duce acolo, pe Riviera Franceză, care te poartă peste pragul hotelului Negresco și te plimbă prin cele 120 de camere, așezându-te, în final, în camera Chanel.

La câteva zile mă întorc la mostră și o adulmec. Ea înglobează povestea lui Negresco.

Total
0
Shares
VIP Room Alina Cernatescu

Designerul Alina Cernătescu și arta broderiilor create manual

Alina Cernătescu e o tânără creatoare de modă care s-a impus pe piața românească prin sistemul ON DEMAND și pentru că își creează propriile materiale.

Lasă un răspuns

You May Also Like