În cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, Ligia Soare, coordonatoarea proiectului “Ochi și urechi”, oferă o perspectivă valoroasă asupra transformării festivalului într-un eveniment accesibil tuturor spectatorilor.
Într-un interviu exclusiv, Ligia Soare discută despre cum acest proiect de pionierat se angajează să ofere subtitrări descriptive și interpretare în limba semnelor române pentru filmele de animație, având ca scop eliminarea barierelor și creșterea incluziunii culturale.
Ce v-a inspirat să inițiați acest proiect de accesibilizare a filmelor pentru persoanele cu deficiențe de auz?
E interesant să mă gândesc că am fost inspirată de ceva să pornesc niște proiecte de accesibilizare culturală. Le văd mai ales ca pe o nevoie acută de a da jos niște bariere care n-ar trebui să existe, dar și din frustrarea că nu putem invita sincer pe toți oamenii la festivalul nostru sau la evenimentele noastre de film. Apoi e experiența mea profesională de traducător audiovizual. În formarea mea continuă în acest domeniu, am întâlnit câțiva specialiști europeni de primă clasă în accesibilizarea filmelor pentru spectatori cu deficiențe de auz și de văz. Apoi a venit natural propunerea către colegii mei de la Animest, care au considerat proiectul unul absolut necesar și în ton cu spiritul festivalului. Am primit apoi o propunere de la un institut cultural cu care colaborez și astfel am mai demarat, în paralel, un proiect de accesibilizare a filmelor. Pentru oricine e curios, nu, n-avem în familie persoane cu deficiențe de auz sau de văz, nici măcar printre prietenii apropiați.
Care au fost principalele provocări pe care le-ați întâmpinat în adaptarea filmelor pentru un public cu nevoi speciale?
Prima provocare a fost aceea de a forma o echipă de profesioniști în domeniu, care să se specializeze în accesibilizare. Astfel, am inclus în proiect un pas esențial, training pentru traducătorii audiovizuali. Cum totul este nou în accesibilizarea filmelor pentru persoane surde, a trebuit să ne găsim noi un ritm și să vedem ce anume din practicile altor țări se potrivește la noi. Iar ultima provocare mare va fi să-i aducem la cinema pe beneficiarii direcți, persoane cu deficiențe de auz, care să se bucure de filme în comunitate.
Nu există obișnuința, dar există nevoia și o primă confirmare am avut-o la proiecția specială de la UNATC, din martie, cu câteva filme scurte accesibilizate la cursul de formare a traducătorilor în subtitrare descriptivă în română.
Cum ați selectat filmele care urmează să fie accesibilizate?
Vrem să acesibilizăm cât mai multe filme. Într-un univers ideal, orice film de la cinema, de la televizor sau de pe platformele online are accesibilizare pentru diferite tipuri de consumatori. Dar, cum avem limitări de timp, de buget, de spațiu, de personal, cum vrem să construim pas cu pas, am făcut o selecție.
Filmele educative pe care le oferim gratuit școlilor au fost alese după tematică, după diversitatea abordărilor, după preferințele copiilor testate de noi în vreo 15 ani de proiecții de film pentru copii la Minimest, secțiunea dedicată lor de la Animest, dar și după discuțiile avute cu profesorii din școlile unde învață copii surzi. Lungmetrajele accesibilizate pe care le includem în Animest anul acesta, care vor avea subtitrare descriptivă și interpretare în limba semnelor, au fost alese să fie: filme noi, pentru audiență generală, premiate sau nominalizate internațional. Unul dintre ele a fost nominalizat la Oscar, altul se lansează în cinematografele din România în toamna aceasta, adică va avea șansa de a fi proiectat cu accesibilizare în orice cinema din România care va dori acest lucru.
Care este procesul de creare a subtitrărilor descriptive și a interpretării în limba semnelor?
Accesibilizarea filmelor prin subtitluri descriptive – SDH, cum se cheamă în engleză, subtitles for the deaf and hard of hearing – presupune traducerea în română sau transcrierea dialogurilor cu adaptarea lor la film, cu respectarea unor constrângeri de timp, de spațiu, de viteză de citire, de capacitate de înțelegere a publicului-țintă (de exemplu, copiii citesc mai lent, o persoană surdă adultă a cărei limbă maternă este limba semnelor citește mai lent, ca să dau doar o mică parte din explicație; sunt tot felul de studii despre receptarea subtitlurilor de către diferite categorii de spectatori). Apoi se adaugă detalii care suplinesc faptul că spectatorul nu aude sau aude parțial sunetele, fie ele naturale, fie efecte sonore. Subtitrarea aceasta cuprinde orice detaliu care te lasă să înțelegi filmul fără să-l auzi. Și e o convenție de notare, de așezare pe ecran, sunt niște marcaje de culori…
Accesibilizarea presupune munca unui traducător specializat, revizuirea mai multor colegi, consiliere din partea persoanelor surde sau a profesorilor din școlile speciale, apoi munca unor editori audio-video care să pună pe film aceste subtitluri și să creeze pachetul pentru proiecție. Accesibilizarea ideală cuprinde și interpretarea în limba semnelor.
Pentru că e limba maternă a multor surzi, pentru că e limba lor oficială în România, deci au acest drept care trebuie respectat. Și pentru că lucrul pe film cu interpretul de limba semnelor, bun cunoscător al nevoilor persoanelor surde, îmbogățește foarte mult subtitrarea descriptivă, prin feedback. Apoi are loc înregistrarea interpretării într-un studio de film. La final intervine tehnicianul specializat în montaj audio-video, care așază interpretarea pe film cât mai discret, dar mai eficient posibil, și pregătește pachetul la standarde pentru cinema.
Poate Inteligența Artificială să joace un rol în viitor în automatizarea procesului de accesibilizare?
Deja joacă diferite roluri, care le fac persoanelor cu deficiențe viața mai ușoară, iar nouă, munca mai rapidă. Nu se poate vorbi de automatizare totală, nu s-a inventat butonul magic, e nevoie de etape multe și de profesioniști foarte diverși ca să accesibilizezi filme. Iar pe limba română lucrurile nu avansează la fel de rapid și de eficient ca pentru limbile mari, foarte cercetate și utilizate online, cum ar fi engleza. Pe limba semnelor române, cu atât mai puțin. De exemplu, așa cum există cititoare de ecran pe care le folosesc nevăzătorii, există interpretare automată în limba semnelor americane și britanice. Voi participa la o formare în noiembrie despre AI în traducerea audiovizuală și sunt curioasă să văd dacă aș putea folosi ceva în accesibilizare, ca rezultatul să fie mai rapid și mai eficient. Dar cele mai bune rezultate sigur vor veni în timp, clădind cu utilizatorii români alături.
Cum a reacționat publicul la această inițiativă până acum?
Am primit impresii foarte bune de la cei aproape 40 de spectatori surzi care au vizionat filmele accesibilizate de noi la cursul din luna martie. Ne-au ajutat și să ajustăm mai bine regulile internaționale la nevoile românilor. De asemenea, am avut impresii foarte bune de la copiii surzi de la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr.1 din București, cu care am lucrat chiar în sala de proiecție. Și avem în teste zilele acestea accesibilizarea prin limbajul semnelor a unuia dintre filmele pentru Festivalul Animest. Nu va fi nimic perfect de la început, dar deja, cu echipa entuziastă și bine pregătită pe care o am alături, viitorul arată bine.
Ce impact sperați să aibă acest proiect în percepția generală asupra accesibilizării culturale în România?
Va fi util ca spectatorii auzitori să conștientizeze că există și spectatori care nu aud și care pot vedea filmele la fel de bine. Sper să funcționeze și ca un semnal de alarmă pentru instituțiile și persoanele cu rol de decizie din domeniul cultural și educativ. Inițiativa noastră vine din partea unui ONG, nu vine dintr-o obligație, dar poate așa e mai ușor să-i convingem pe cei care trebuie să vegheze la aplicarea legilor că se poate face, că nu e imposibil. Mai mult, noi pregătim specialiști care o pot face, care vor avea experiența necesară atunci când accesibilizarea va deveni obligatorie nu doar pe hârtie.
Subtitlurile accesibilizate le vor fi de folos nu numai surzilor, dar și spectatorilor cu mici deficiențe de auz nediagnosticați sau cărora le e greu să accepte asta, spectatorilor care zăbovesc mai mult pe subtitluri, străinilor care învață româna și au nevoie de subtitluri mai accesibile, profesorilor care folosesc filmele în scop educativ, spectatorilor mai în vârstă care au nevoie de niște subtitluri scrise cu litere mai mari, celor care vor să vadă un film cu sonorul jos sau închis. Și lista de beneficii conexe poate continua. La fel cu accesibilizarea pentru nevăzători. Beneficiile depășesc cu mult proiecția simplă pe care și-o poate face cineva care află despre ce facem noi acum.
Unde se află România față de alte țări din Europa, pe acest drum al accesibilizării?
E încă în zona cu minus, cam mult sub zero, dar se apropie. Prin grija câtorva inițiative ca a noastră și cu sprijin de la instituții sau organizații precum Fundația Orange sau Europa Creativă, ca să le numesc doar pe cele de la care am primit sprijin pentru cele două proiecte la care lucrez.
Există câteva țări europene cu tradiție de două decenii în accesibilizare culturală și cercetare în acest domeniu. De SUA și Canada nu mai vorbesc. Noi clădim piesă cu piesă și aducem împreună oameni din diverse domenii, pentru că accesibilizarea nu se poate face de către un singur om, presupune multe etape, cunoștințe variate, dar și softuri sau aparatură care nu-ți sunt la îndemână în fiecare zi. Sigur, poți face și ceva încropit, dar eu vorbesc de calea corectă, care face cinste filmului, evenimentului unde e prezentat și publicului pe care-l inviți la proiecție.
Nu-mi fac iluzii că vom arde etape rapid, că vom accesibiliza masiv, că vom face totul perfect. Ar fi imposibil și chiar nesănătos, aș zice. Trebuie să ne obișnuim publicul, să construim împreună. Trebuie să testăm ce merge și ce nu, ce li se potrivește celor din România. Dar cu noi deodată există oameni pasionați care accesibilizează și alte domenii culturale, cum ar fi muzica sau teatrul, deci lucrurile se mișcă.
În afara proiecțiilor din cadrul Animest, cum pot educatorii sau alte instituții să beneficieze de aceste filme accesibilizate?
Cele 10 filme de scurtmetraj de animație pe care le accesibilizăm prin proiectul Ochi și urechi vor fi disponibile online, pentru toate școlile, pentru toți copiii și profesorii din România, pe toată durata anului școlar. Va fi de ajuns să ne contacteze și vor primi acces gratuit imediat ce lansăm selecția online. Unele filme din set vor avea proiecții în săli de cinema sau la diverse evenimente culturale din țară. Drepturile de difuzare sunt deja achiziționate de Animest.
Credeți că acest proiect va deschide calea pentru mai multe inițiative similare în România? Cum ar putea fi susținut acest trend?
Pot doar spera că va fi așa. Ori de câte ori voi avea ocazia, voi arăta cum am făcut noi, ce am învățat din experiența asta, de ce e valoroasă și pentru cine, ce eforturi implică, ce costuri, dar și ce beneficii. Sper să nu fie un trend, ci o obișnuință. Atât pentru organizatorii de evenimente culturale care includ în programul lor filme accesibilizate, cât și pentru spectatorii surzi de toate vârstele, care să-și dorească evenimente accesibilizate, să le caute și să le ceară, să-și exprime opinia, să le critice sau să le laude.
Când ați putea spune că misiunea pe care v-ați asumat-o prin întregul proiect de accesibilizare este încheiată? Care este scopul final?
Scopul este să avem o comunitate diversă, în care fiecare să se simtă bine primit, acceptat, dorit. Noi la Animest vom continua să oferim filme accesibilizate în evenimentele noastre și avem în plan proiecte de accesibilizare pentru public și mai larg. Dar e doar o picătură într-un ocean. Filmele nu se văd doar la festival, nu se văd doar la cinema. Se văd și la televizor, și online, și la școală cu scop educativ. Iar spectatorii le-ar vedea mai bine în limba lor. Ca să mergem mai departe, filmele, piesele de teatru, expozițiile, spectacolele și diverse alte acte sau produse culturale finanțate din bani publici ar trebui să poată fi vizionate, savurate, consumate de toți, indiferent de abilități sau dizabilități. E absurd să cerem accesibilizare totală, pentru orice dizabilitate, oricând, oriunde. Pentru că e nerealist și, în parte, imposibil. Dar e datoria noastră măcar să facem măcar puțin.
Ce rol joacă parteneriatele în succesul acestui proiect?
Noi suntem un ONG, ne finanțăm proiectele din surse publice și private, participăm la concursuri, depunem proiecte spre evaluare la diverse instituții românești sau europene. În România apar foarte rar finanțări axate pe beneficiari cu dizabilități. Fundația Orange este excepția, face asta de mai mulți ani, așa că mi s-a părut primul pas de făcut spre un finanțator care știe cum să sprijine astfel de inițiative. Proiectul Ochi și urechi a fost unul dintre cele șase câștigătoare, ceea ce ne-a permis să ne desfășurăm pe durata a 14 luni, începând cu decembrie 2023. Între timp am lansat ideea accesibilizării pentru persoane cu deficiențe de auz și de vedere în cadrul rețelei europene de filme de animație unde Animest este cofondator, AFN – Animation Festival Network, ale cărei activități sunt sprijinite de Europa Creativă, programul Uniunii Europene. Iar eu am în derulare un proiect de accesibilizare cofinanțat de UE și de Institutul Francez, numit Cinema fără bariere. Pe lângă siguranța financiară esențială, sunt importante parteneriatele cu asociațiile sau instituțiile care se ocupă sau au legătură strânsă cu persoanele cu dizabilități, prin care ajungem la cei pe care am vrea să-i vedem în sala de cinema sau la evenimentele noastre.
Care sunt actorii care ar putea avea un cuvânt de spus în succesul final al acestei inițiative și care ar putea face diferența?
Un succes în sine e faptul că am ajuns aici. Că am demarat proiecte de accesibilizare culturală, că am parcurs pași de formare pe un teren unde în România nu era aproape nimic, că am strâns laolaltă oameni din domenii conexe fără de care nu se poate face cultură accesibilizată. Marea bucurie va fi să vedem împreună la evenimente culturale oameni cu și fără dizabilități, fiecare participând așa cum simte și cum are nevoie.
Dacă pe drum se prind în hora noastră și alte festivaluri sau distribuitori de film sau manageri culturali, dacă îi vom face pe câțiva reprezentanți ai unor instituții de stat să propună câteva schimbări, într-un an, în cinci, în zece, atunci deja e mai mult decât un succes, e un sistem care se mișcă în direcția bună.
De ce Animest?
Pentru că suntem un festival de film cu tradiție de aproape două decenii, pentru că publicul nostru e format din copii, tineri, adulți, persoane de orice vârstă, mulți crescând cu noi odată, pentru că la noi am simțit mereu căldura comunității și vrem să primim în cercul nostru pe oricine vrea sau are nevoie să vină și să fie prețuit fix așa cum este. Pentru că Animest nu e numai un set de 400 de filme care se derulează la cinema zece zile în fiecare toamnă, avem de-a lungul anului mici inițiative care aduc aproape diverse grupuri cu interese comune și vedem cum fiecare face festivalul mai bogat. Și pentru că filmul de animație n-are limite nici de spațiu, nici de timp, nici de subiect sau fir narativ, nici de vârstă. În animație totul e posibil, poți să vezi sunete, să auzi culori, să dansezi chiar dacă nu poți merge, e un gen care șterge granițele dintre abilitate și dizabilitate.
În final propun să facem un exercițiu de imaginație: Suntem la finalul ediției Animest.29. Care v-ați dori să fie principalele diferențe față de ediția din acest an, Animest.19?
Ținând cont că parcă mai ieri eram la prima ediție a Festivalului Animest, în 2006, deja ediția a 29-a nici nu-mi sună atât de departe. Dacă vom avea puterea și sprijinul să continuăm ce am început, atunci peste zece ani în programul festivalului evenimentele accesibilizate vor fi mai numeroase, mai bine pregătite pe dorințele publicului, care va fi crescut deja cu produse audio-vizuale oferite după nevoile oricui. Poate până atunci prin Incubatorul de Animație va crește un animator surd sau un creator de marionete pentru animație orb care se vor forma la UNATC, poate vom avea sold-out Erotica Night cu descriere audio (pentru nevăzători), poate la Creepy Animation Night vedeta va fi interpretul de limba semnelor. În zece ani se pot întâmpla multe, dar un singur lucru va fi la fel: vor fi și atunci persoane care nu văd, nu aud, nu merg pe două picioare, nu au răbdare să se termine filmul, citesc mai lent traducerea de pe ecran, comunică prin semne, dar au nevoie să participe la viața comunității la fel de mult ca mine sau ca tine.
Interviu realizat de Laura Ducu pentru Haute Culture
