Elvira Deatcu, actriță a Teatrului Odeon, joacă în filmul „Anul Nou care n-a fost” rolul unei actrițe de la Teatrul Nottara, care repeta pentru rolul principal dintr-un spectacol intitulat „Cameristele” (piesă care, în realitate, în 1989, se juca la Teatrul Mic).
Legată iremediabil de lumea teatrului, Elvira Deatcu a jucat numeroase roluri memorabile pe diverse scene din București și din țară.
Are, de asemenea, în palmares, peste 30 de roluri în filme și seriale – cele mai recente fiind rolul Elenei Ceaușescu din serialul HBO „Spy Master” și rolul Oliviei Stamate din serialul „Clanul”. La Gala Premiilor Gopo 2021 a primit trofeul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Maria Holban din filmul „5 minute” (r. Dan Chișu).
„Anul Nou care n-a fost”, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu include în distribuție peste 40 de actori. Din 24 septembrie, filmul poate fi văzut în cinematografe, distribuit de Forum Film.
Este primul lungmetraj românesc care a câștigat patru premii la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde a avut premiera mondială.
Despre experiența de lucru la „Anul Nou care n-a fost”, actrița Elvira Deatcu dezvăluie câteva detalii, în exclusivitate pentru Haute Culture.
În „Anul Nou care n-a fost” te vedem în două ipostaze – în culise, înainte de un spectacol, și pe scena teatrului, la repetiții. Cât din poveștile auzite despre acea perioadă se regăsesc în povestea ei?
Am filmat mai multe secvențe, care defineau mai clar relația de prietenie, de complicitate dintre personajul meu și cel al minunatei Nicoleta Hâncu. Comun acestor scene sunt șoaptele, adevărurile rostite cu voce scăzută. Cred că tipul ăsta de relaționare era destul de des întâlnit înainte de evenimentele din ‘89.
Ce a contat cel mai mult în construcția și livrarea rolului?
Am lucrat câteva zile cu regizorul Bogdan Mureșanu pe secvența de repetiție, am vorbit mult despre relația dintre cele trei actrițe, despre piesa „Cameristele”. Genul ăsta de discuții, de întâlniri sunt obligatorii în orice proiect.
Costumele (în special gulerul din vulpe polară😀), machiajul, decorul, au completat, au întregit sensurile, adevărurile pe care le căuta Bogdan.
Ai văzut vreo montare a spectacolului „Cameristele”, de Jean Genet? Și care crezi că e mesajul alegerii acelui spectacol ca parte din film?
Nu am văzut niciodată o montare pe acest text. Am primit niște fotografii alb-negru din montarea de la Teatrul Mic, la care ne-am uitat cu mare plăcere împreună cu Bogdan. El a cumpărat chiar afișul acestui spectacol de pe net, pentru îi place textul piesei, îl intrigă dinamica dintre cele trei femei și relațiile care se creează între personaje.
Cum a fost pentru tine schimbarea, de la adolescența în comunism, pregătirea pentru admiterea la UNATC și apoi la studenția într-o țară care devenise liberă?
Eram atât de fericită, de entuziasmată de tot ce mi se-ntâmpla, ca studentă, că viața de dincolo de școală nu prea exista. Dar acea schimbare a făcut posibil să intrăm 50 la actorie, față de anii precedenți, când erau doar 5 locuri pe an.
La ce visai? Ce modele aveai atunci vs acum?
Îmi doream să profit de perioada de studenție, să lucrez cât mai mult cu colegii de la regie, de la coregrafie, să stau în școală zi lumină. Și să văd cât mai mult teatru. Și visam la întâlniri minunate după absolvire…
Modelele erau și sunt multe, din fericire nu am dus și nu ducem lipsă de actrițe cu har.
Care sunt cele mai importante schimbări pe care le percepi acum, între adolescența ta înainte de 89 și a copiilor tăi?
Copiii noștri au mai mult curaj în tot ce-și propun, sunt mai tenace, mai deschiși provocărilor, spre deosebire de noi. La fel sunt și tinerii mei colegi, pe care-i admir și încerc să-i susțin cât pot de tare.
Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai puternice motive pentru care ar trebui să vină publicul la cinema să vadă „Anul Nou care n-a fost”?
E o poveste emoționantă, interesantă, amuzantă pe alocuri, jucată impecabil.
Îi sunt recunoscătoare lui Bogdan Mureșanu pentru experiența asta minunată și îmi doresc foarte mult ca filmul să fie văzut de un public numeros.
