Search Day Night
Search

Dan Stănescu: Comercialul trăiește și se hrănește din cultură și din artă

Credit foto Dragos Hanciu
Total
0
Shares

Dan Stănescu, fondatorul și directorul de creație al Glitch Studio, este un profesionist cu o pasiune profundă pentru cultură și artă. De la începuturile sale în agențiile de publicitate clasice, Dan a parcurs un drum remarcabil, reușind să creeze un spațiu în care arta și designul se îmbină armonios pentru a genera inițiative cu impact semnificativ în societate. Glitch Studio, născut din dorința de a conecta lumea comercială cu cea culturală, a evoluat într-un model de agenție ce colaborează îndeaproape cu artiști și profesioniști din diverse domenii, având ca scop creșterea relevanței și impactului proiectelor pe care le susțin.

Într-o eră post-pandemică, Dan Stănescu a recunoscut nevoia de reconectare fizică, inițiind Biblioteca Glitch – un spațiu dedicat schimbului de idei și cunoștințe, menit să aducă laolaltă designeri, artiști și tineri creativi. Cu o colecție impresionantă de titluri și o serie de evenimente menite să stimuleze dialogul și colaborarea, Biblioteca Glitch se conturează ca un hub esențial pentru comunitatea creativă din București și nu numai. Prin această inițiativă, Dan reiterează importanța interacțiunii directe și a colaborării într-o lume din ce în ce mai digitalizată.

Cum a luat naștere Glitch Studio și cât loc este pentru artă și cultură în lumea comercială de azi?

Credit foto Balint Hajanos 2

Comercialul trăiește și se hrănește din cultură și din artă – mereu a fost așa. Poate se simte mai puțin în zilele noastre, dar produsul comercial a fost mereu născut, încercat, perfectat (și abia apoi monetizat) de către sectoarele de artă și cultură. 

Traiectul Glitch arată chiar un soi de internalizare a acestei idei, s-ar putea zice că ne-am întors la sursă – am pornit din comercial, chiar și înainte de Glitch, lucram în agenții de publicitate clasice, cu probleme și satisfacții clasice de advertising, și încet încet, cu ajutorul regizorilor de teatru sau film, al managerilor culturali, ai oamenilor mult mai deștepți și mai inspirați și mai sensibili decât noi, am ajuns să operăm într-un model de agenție/studio care lucrează doar cu inițiative cu miză și meaning, pentru a le ajuta să-și crească relevanța pentru oameni și comunități, astfel încât ele să aibă impact tot mai mare în societate. 

Care sunt provocările de azi pentru tinerii designeri și cum s-au schimbat ele în ultimii ani?

Pandemia a fost evenimentul care a determinat cele mai multe schimbări și provocări în ultimii ani – pentru toată lumea, nu doar pentru tineri. N-a rămas nimeni imun la work from home, la o anumită libertate pe care și-o cere/dorește toată lumea. Simt că schimbarea a fost atât de dramatică încât aș compara-o cu trecerea de la cărți la Pinterest sau de la serigrafii la print digital. Nu mai e nimic la fel ca pe vremea când am început eu la Graffiti BBDO acum 18 ani. Știu că sună a replică de bătrân, dar e adevărat – atunci nu exista freelancing, nu exista modul ăsta de muncă hibrid sau laptopuri. 

Pandemia s-a atașat pe un fenomen social, la un moment în viețile noastre și în relațiile noastre cu munca în general, și a catalizat niște schimbări care erau inerente – ne mutăm online tot mai mult, creștem distanțele fizice dintre noi micșorând pe cele de timp, petrecem tot mai puțin timp împreună pentru a crește eficiența. Poate ce vreau să zic de fapt e că mi-e dor de un brainstorming de weekend, de câteva ore de stat față în față și gândit și desenat și făcut prezentări, o energie comună, sincron în timp și spațiu. 

De ce ați creat Biblioteca Glitch și cum credeți că va susține ea comunitatea creativă?

Probabil că și biblioteca e un efort de a reveni la starea aia pre-pandemică, pre-Zoom. Mi-au plăcut dintotdeauna lucrurile analog, că-s cărți sau viniluri sau poze pe film, îmi place să ating chestii, să le simt materialitatea, mi se pare că doar așa ies scântei, prin frecuș fizic. Nu zic nu la emoji-uri cu artificii sau scântei, dar o magie directă e mai magică decât una mediată.

Biblioteca e un pretext să ne apropiem mai mult, să ne întâlnim mai des, să facem schimb de idei și experiențe, rubbing elbows, să stăm de vorbă cu oameni mai deștepți ca noi. Mai deschizi o carte, mai sharuiești o poză, mai tu cum ai făcut asta, stai să vezi că n-am fost primul – vezi pagina 70 și tot așa. Cred că efervescența asta expusă, directă, deschisă e ceva de care avem nevoie în 2024. Să ne mai și mirosim, nu doar să ne apreciem de la distanță.

Ce evenimente ați gândit pentru această bibliotecă?

Biblioteca e gândită nu doar ca un spațiu de întâlnire și schimb dintre designeri profesioniști și designeri tineri dar și între sectorul de arts&culture și cel de comunicare, design (plus cel privat, companiile și oameni din privat/comercial).

Seria de întâlniri Artist Talks aduce în bibliotecă artiști precum pe Dan Vezentan, sculptor, pe Larisa Crunțeanu, artist conceptual și video sau Lucian Bran, artist fotograf. Fiecare dintre ei are o relație specială cu cărțile și de acolo vor deschide un dialog cu publicul despre practica lor. 

Seria Design Sessions invită designeri sau profesioniști din domeniul designului pentru întâlnirea cu designeri tineri sau pasionați. Ovidiu Hrin a deschis seria (ocazie cu care a ținut și o sesiune de 4 ore de Portfolio Reviews cu 7 designeri tineri), urmează Gelu Florea, designer și art director care face cărți, sau sesiunea cu 3 invitați super-speciali ce fac parte din ecosistemul cărților indie din România – Radu Leșevschi de la librăria Punch, Maria Bîrsan de la Biblioteca Sandwich și Vlad Mihai de la Editura Paper Traffic. 

Urmează curând și doi designeri internaționali care vor vizita biblioteca pentru 2 talkuri surpriză, punem la punct ultimele aranjamente și în curând putem sharui mai multe. 

Pe lângă asta, odată ce începe școala, urmează câteva vizite de școli și facultăți în bibliotecă într-o serie ce se cheamă Open Days, ne dorim să deschidem cât mai mult fondul de carte și cunoștințe celor tineri.

Cine are acces și ce obligații le revin celor care iau parte la evenimente?

Are oricine acces în bibliotecă în zilele de joi și vineri, între 10 și 18, cu un heads-up pe mail în prealabil. Evenimentele au o listă de înregistrare având locuri limitate (în biblioteca de apartament din Dacia 57 intră comod 30-40 de persoane), totul e publicat pe social media @glitchsh.op și curând lansăm și site-ul bibliotecii care va fi nu doar o sursă de informare pentru evenimente și diverse, ci și un repozitoriu de cunoștințe, idei, recenzii și altele. 

Fondul de carte al bibliotecii conține în acest moment peste 600 de titluri dar suntem într-un proces constant de achiziție așa că el va crește. Ele sunt indexate aici pentru o căutare ușoară. Pe lângă titlurile pe hârtie, există și câteva abonamente digitale la diverse publicații de artă sau design (Art Forum, Spike, Creative Review etc.) pe un computer din bibliotecă.

Cum vedeți dezvoltarea Bibliotecii Glitch pe viitor?

Biblioteca Glitch se va dezvolta între coordonatele date de intenția cu care a fost creată – un spațiu de schimb de cunoștințe, idei, experiențe dintre sectorul de artă și cultură și cel de graphic design și comunicare. Rolul este unul de deschizător, de creator de noi conexiune între oameni, între comunități, între concepte, pornind de la cartea tipărită ca prilej de întâlnire și dialog. 

La început de Octombrie ne găsiți la Diploma cu are Biblioteca Glitch are un parteneriat care vizează tinerii designeri (eu sunt și în boardul creativ Diploma la secțiunea de graphic design, abia aștept să-i cunosc pe absolvenți). 

Iar în următoarele luni, constant în rafturile bibliotecii, vom avea un schimb de carte cu alte biblioteci independente din București – pentru început cu Biblioteca de Galerie de la Galeria Posibilă și cu Biblioteca Sandwich (cu ocazia asta, dacă e cineva interesat de un schimb de cărți, suntem foarte interesați de conectare).

Seria de Artist Talks are programate deja primele cinci vizite de artiști și deja lucrăm la programarea următoarelor vizite. La fel și seria Design Sessions unde suntem deja în discuții pentru o vizită în bibliotecă a unui super-designer internațional anul viitor. 

Și suntem în general interesați de orice activitate care poate deschide noi publicuri, noi oameni, noi idei sau experiențe, deci vă așteptăm în bibliotecă cu propuneri.

Nu în ultimul rând, lucrăm la stabilirea unor parteneriate pe termen lung cu sponsori sau instituții care să susțină activitatea bibliotecii – cum e și cu ideile, fiecare carte și om care intră în bibliotecă deschide drumuri către alte zeci iar dezvoltarea bibliotecii se va întâmpla la fel – organic, ca o rețea de legături neuronale care se aprinde și se activează și se adâncește. Așa că pe această cale iată invitația: susțineți Biblioteca Glitch cu sponsorizări, conexiuni, idei și vorbe bune.

Care este cea mai importantă lecție primită de la viață de creativul Dan Stănescu și pe care crede că ar trebui să o cunoască cei care vor să urmeze același traseu?

Că nu controlăm pe bune nimic, că nu-i nimic sigur și semnat, și că ar trebui să fii deschis la toate cărțile și oamenii care-ți intră în bibliotecă. Să ai încredere în ele și ei, în alterările de cale cu care vine fiecare, în drumurile spre care ești împins (chiar dacă tu crezi că tu le-ai făcut și ai știut) – retroactiv, deși un mega control-freak, cred că așa am reușit să trec de la a studia Electronică la a deschide o bibliotecă de design.

FOTO: Dragoș Hanciu și Balint Hajanos

Total
0
Shares
BLB 028

Ligia Soare: Într-un univers ideal, orice film de la cinema, de la televizor sau de pe platformele online are accesibilizare

În cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, Ligia Soare, coordonatoarea proiectului…

Lasă un răspuns

You May Also Like