Search Day Night
Search

Cristian Preotu, Le Manoir: Curatorul gusturilor fine

1
Total
0
Shares

Cine este Cristian Preotu și ce viziune are pentru Le Manoir, un grup de companii care au introdus gastronomia fină în România, au format gusturile rafinate ale mai multor generații și au educat sute de pasionați de gastronomie de lux și de vinuri din țară

Încă de când era doar un puști, Cristian Preotu era obișnuit cu forfota piețelor de antichități. Mirosul apăsător al tarabelor nu îi era străin deși nu avea mai mult de opt ani. Avea vârsta la care marea majoritate a copiilor visează doar la jocuri și jucării, dar pasiunea pentru aceste târguri îl atrăgea ca un magnet printre tarabele anticarilor pieței de antichități din Cluj-Napoca, orașul unde locuia pe atunci. Mama și mătușa lui Cristian erau cadre medicale, așa că, an de an, în prima lună de primăvară, casa familiei sale era plină cu flori, pe care, nu de puține ori, le-a scos la vânzare.  

„La mine era mereu coadă, pentru că aveam prețurile mai bune decât alții. Și lumea vrea să cumpere de la un copil, să îl încurajeze”, își amintește zâmbind Cristian Preotu.  

Chiar la finele lui ’89, când avea 11 ani, Cristian și-a urmat părinții în Franța și s-a mutat împreună cu familia la Grenoble, unde a descoperit că bogăția universului „brocante” îl poate face să își ducă pasiunea la un alt nivel.  

În cel mai scurt timp, tânărul avea propriul stand într-o astfel de piață de antichități din orașul francez de lângă Alpi. Vindea diverse obiecte de artă, pe care le cumpăra și de cele mai multe ori le restaura, cărți poștale, timbre sau obiecte de colecție. Și chiar dacă poate că nu pare, era o ocupație din care tânărul făcea bani buni.

Ține minte și astăzi că a vândut o colecție rară de benzi desenate „Aventurile lui Tintin” care i-a adus un venit de 6.000 de franci francezi (echivalentul a peste 1.200 de euro astăzi). Mai mult, cu banii câștigați într-o singură zi, la numai 14 ani, Cristian Preotu a reușit să își cumpere o motocicletă, o investiție importantă pentru micul său business, care i-a adus o independență și mai mare, mai ales că locuia cumva într-o zonă de munte, la 20 de kilometri de oraș. 

Lecțiile educației franceze

Nu a avut antreprenori în familie de la care să „fure meserie” și de unde să „moștenească” pasiunea sau spiritul întreprinzător, dar i-a plăcut dintotdeauna să comunice cu oamenii, iar empatia s-a dovedit mereu un aliat de nădejde pentru orice comerciant. Așa că succesul nu a întârziat să apară. Și, chiar dacă tânărul reușea să câștige sume frumoase de bani încă de la o vârstă fragedă, nu și-a neglijat nicio secundă studiile, Cristian Preotu fiind absolvent al Facultății de Drept din Grenoble. Educația franceză, una care nu antrenează doar memoria tinerilor, ci îi învață să gândească, și-a pus amprenta asupra viziunii lui Cristian Preotu și i-a influențat enorm gusturile, stilul și gândirea. 

  

3
Foto: Vali Mirea

„Școala din România pe care o făcusem era una bună, dar modul analitic al francezilor mi-a plăcut foarte mult la școală. Acolo trebuie să explici absolut tot ce faci și asta te obligă să gândești. Se refuză învățatul pe de rost. Cred că, în Franța, faptul de a explica, de a dezbate efectiv este un lucru foarte bun. Exercițiul acesta este foarte benefic pentru dezvoltarea gândirii și te ajută să identifici mai repede soluții”

Cristian Preotu, fondatorul Le Manoir Group 

A lucrat o scurtă perioadă de timp în administrație, însă Cristian a realizat cu rapiditate că aceasta este o experiență pe care nu și-o dorește cu adevărat. Îi lipsea libertatea pe care i-o oferea antreprenoriatul, chiar dacă o astfel de profesie presupune mai multe riscuri și provocări decât un job „călduros” în aparatul de stat francez. Așa se face că, la vârsta de 25 de ani, Cristian și-a luat inima în dinți și a luat decizia să revină în țară, unde, împreună cu soția sa, Maria, a pus bazele unui business din domeniul importului și distribuției de produse de gastronomie premium. Decizia de a investi peste 100.000 de euro într-o astfel de afacere a venit cât de poate de natural pentru un tânăr cu spirit antreprenorial care era obișnuit să fie asaltat de rugămințile prietenilor, de la care auzea frecvent întrebarea „Poți să îmi aduci și mie un vin de Bordeaux când vii în țară?”.  

Filiera franceză a luxului

Cum nu era o noutate pentru acesta să aducă în bagaje somon afumat, vin de Bordeaux, brânză sau foie gras, într-o perioadă în care lipseau astfel de produse premium din România, o țară care nu intrase încă în Uniunea Europeană și companiile low-cost nu operau pe aeroporturile din țară, Preotu a luat decizia să deschidă Le Manoir.   

4
Foto: Vali Mirea

„Erau anumite domenii foarte dezvoltate, dar eu am ales să vin cu gastronomie de lux și vinuri. Poate că eram cu câțiva ani mai înainte decât ar fi trebuit, dar ceea ce părea extrem de dificil s-a dovedit până la urmă a fi o oportunitate pentru că eram singur pe piață”

Cristian Preotu, fondatorul Le Manoir Group 

Micul său magazin, pe care l-a deschis în toamna lui 2004, era deja profitabil până la finalul anului, în doar câteva săptămâni de activitate venind și prima comandă mare, una în valoare de 20.000 de euro. Dubla cultură a lui Cristian Preotu l-a ajutat enorm să se adapteze la particularitățile mediului de afaceri local și mai ales să reziste în fața valurilor de dificultăți cu care se confruntă o afacere cu produse de gastronomie fină, pe o piață care nu avea o educație sau tradiție în această zonă.   

„Noi am fost foarte rezilienți în activitatea noastră, am acceptat dificultățile și le-am depășit. Este modul de viață al unui antreprenor până la urmă”, spune fondatorul grupului Le Manoir. Curajul antreprenorului de a porni pe o cărare nebătătorită și încăpățânarea de a nu se abate de la acest drum în ciuda tuturor obstacolelor de care s-a lovit de-a lungul acestei „călătorii” au făcut din Cristian Preotu omul care a pus, încet-încet, bazele gastronomiei fine din România.  

Grupul Le Manoir, pe care l-a clădit antreprenorul, a reușit să educe gusturile a mii de români care au avut curiozitatea să treacă pragul magazinelor Comtesse du Barry și să deguste produsele premium și vinurile curatoriate de Cristian Preotu, iar restaurantul Le Bistrot Français, singurul din România care face parte din renumita rețea Relais & Châteaux, a avut o contribuție uriașă în dezvoltarea fenomenului haute cuisine din țară.    

Un business viu

În tot acest timp, businessul antreprenorului nu numai că a fost profitabil an de an și a înregistrat un drum ascendent, ci a și trecut printr-un amplu proces de extindere, chiar și în străinătate, fiind activ în Serbia și Franța. Astăzi, grupul La Manoir înseamnă magazinele Comtesse du Barry, restaurantul Le Bristrot Français, Le Manoir Gourmet Market și Carpathian Estate, un boutique hotel din Măgura, județul Buzău. În plus, în ultimii ani, antreprenorul a dezvoltat și o activitate de consultanță, prin care acompaniază nume importante în dezvoltarea lor în România, cu care are pe agendă deschiderea unui birou în Dubai, epicentrul mondial al luxului.  

5
Foto: Vali Mirea

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, Cristian Preotu a fost nevoit să ia și unele măsuri nepopulare și să închidă o serie de activități cu mai puțin potențial. Printre acestea se numără La Vinuri, un wine-bar chic, și Mariza, un magazin cu produse tradiționale de calitate. „Suntem într-o perpetuă transformare și asta este meseria de antreprenor, să ajustăm mereu lucrurile. Nu am niciun regret din acest punct de vedere. Am încercat, unele au funcționat, altele nu. Important este ca noi, în fiecare an, să avem plusvaloare. Nu trebuie să ne lăsăm duși de un val sentimental sau ideologic, câteodată trebuie și puțin pragmatism”, îmi spune antreprenorul. O altă direcție de business pe care cei doi soți au ales să o oprească după aproape 12 ani de activitate a fost cea de modă. Familia Preotu avea magazinele Petit Bateau și Kids Around, pe care au hotărât să le închidă, concentrându-se în schimb pe divizia de gastronomie și vinuri pentru dezvoltarea afacerii. 

Gustul fin al antreprenoriatului 

Astfel, chiar în urmă cu un an, compania fondată de familia Preotu a anunțat, după o investiție de un milion de euro, deschiderea Le Manoir Gourmet Market, un magazin cu un concept unic pe piață care oferă acces la o gamă exclusivistă de produse gastronomice și vinuri. Investiția reflectă într-o mare măsură și evoluția industriei luxului din ultimul deceniu, care a fost una pozitivă și care a crescut de la an la an, indiferent de mersul economiei sau de crizele cu care s-a confruntat România.  

Ca să vă faceți o idee, într-un spațiu de mai bine de 400 de metri pătrați, pasionații de gastronomie fină pot descoperi aici și o brutărie, patiserii semnate de creatori parizieni, un sushi bar, măcelerie, dar și o selecție de legume, fructe și produse bio atent selecționate. Planul cu care a pornit antreprenorul la drum atunci când a deschis Le Manoir Gourmet Market a fost să aducă aici cele mai bune produse din lume. Și a reușit. Cei care vor trece pragul magazinului din One Herăstrău Towers vor putea găsi aici jambon de la cei mai buni producători din Spania (Joselito, Cinco Jotas și Carrasco), caviar produs în Iran și Franța, celebra carne de vită Kobe sau cele mai bune stridii și paste din lume.  

Dacă veți vizita Le Manoir Gourmet Market veți putea observa cu ușurință că pasionații de vinuri nu vor reuși să iasă prea repede din magazin și vor zăbovi ceva vreme printre rafturi, unde cu greu se vor putea hotărî ce vin să cumpere. Motivul? Aici sunt disponibile vinuri celebre în toată lumea, unele produse chiar în ediții limitate în Bordeaux sau Burgundia, pe care le puteți găsi și în meniurile restaurantelor din ghidul Michelin. Un astfel de exemplu este Petrus, unul dintre cele mai lăudate și premiate vinuri din lume, care are o producție de până la 30.000 de sticle pe an, pe care se bat cele mai renumite restaurante, pasionați de vinuri din toată lumea, distribuitori și chiar investitori din China și Dubai care le vânează pentru a le păstra într-o cramă câțiva ani, ca să le crească valoarea.

Le Manoir este singurul reprezentant al Petrus din România și unul dintre cei sub 100 din lume și aduce în țară anual câteva sute de sticle din celebrul vin. Datorită acestor relații directe pe care le are cu producătorii de vinuri și a experienței de mai bine de 20 de ani cu vinurile bune, antreprenorul plănuiește să mai deschidă un magazin mare de vinuri, care va fi amplasat în zona centrală, lângă Ateneul Român. Tot pe agenda antreprenorului se mai află deschiderea unui nou magazin, în zona Dorobanți, acesta fiind cel de-al patrulea magazin Comtesse du Barry din portofoliul grupului Le Manoir în București.  

2 1
Foto: Vali Mirea

Un alt proiect foarte important la care lucrează în prezent Cristian Preotu este transformarea Le Bistrot Français în club privat, după o investiție suplimentară de 250.000 de euro. Clădirea va găzdui în continuare un restaurant Relais & Châteaux deschis publicului larg, dar acesta va fi restrâns la doar 20 de locuri, restul spațiului fiind destinat membrilor clubului privat.   

„Organizăm destul de multe dezbateri, vizite de la antreprenori importanți, conferințe și atunci doar oficializăm această transformare, dând acces la săli de conferințe. Un club trebuie să trăiască, trebuie să fie viu, să ai tot timpul activități, să organizezi vizite. Vom fi într-un cerc internațional care cuprinde 350 de cluburi, iar membrii acestora vor avea acces la noi și automat și membrii noștri vor avea acces acolo”

Cristian Preotu, fondatorul Le Manoir Group 

În cei 20 de ani de activitate, grupul Le Manoir a demonstrat că este un business viu care a trecut printr-o serie de transformări spectaculoase ce oglindesc într-o oarecare măsură și evoluția mediului de afaceri românesc, principalele tendințe din piață și continua ascensiune a industriei luxului. Iar toată această energie antreprenorială reflectă foarte bine și personalitatea lui Cristian Preotu, un tip energic, plin de viață, care în timpul liber joacă golf, aleargă, îi place să facă sailing și iubește să se plimbe în natură. Cristian Preotu adoră să petreacă timp alături de cei doi copii – trei dacă îl socotim și pe Nero, un labrador negru în vârstă de șapte ani – cu care organizează activități, jocuri de societate și alături de care iubește să gătească. 

Arta de a te înconjura de artă

A fost înconjurat de artă încă din copilărie, iar rolul artei în viața lui Cristian Preotu rămâne și în ziua de astăzi unul extrem de important, fondatorul grupului Le Manoir reușind să adune o colecție de mai bine de 50 de tablouri din care fac parte și pânze ce poartă semnătura unor pictori români importanți precum Nicolae Tonitza, Eustațiu Stoenescu sau Theodor Aman.

Atunci când am trecut pragul Carpathian Estate, un boutique hotel aflat în portofoliul grupului  Le Manoir, din Măgura (județul Buzău), m-am simțit ca într-un muzeu, în care însă își făceau simțite prezența căldura și confortul unei case. Lumina unei zile însorite, care inunda uriașul spațiu creat de arhitectul american Jim Ruscitto, prin ferestrele panoramice, punea în evidență, ca într-un veritabil muzeu, tablourile, instalațiile de artă și sculpturile, ce aduceau o eleganță aparte întregului hotel.  

arta
Foto: Vali Mirea

De îndată ce l-am întrebat pe Cristian Preotu de piesele expuse în hotel, am simțit că se luminează și parcă îi puteam citi pasiunea pentru artă în voce. Mi-a explicat că ce am văzut este doar o mică parte din colecția de artă a grupului  
Le Manoir, pe care o îmbogățește în permanență. Din colecție fac parte mai bine de 50 de tablouri, o parte dintre acestea fiind expuse pe pereții din Le Bistrot Français, iar alte opt tablouri de Eustațiu Stoenescu putând fi admirate, pentru moment, la Art Safari.  

Ați reușit să transformați acest spațiu într-o galerie de artă. De ce ați luat această decizie?  

Dacă vedeți și birourile noastre, tot o expoziție de artă sunt. Mie îmi place frumosul în general și cred se combină foarte bine cu cultura. E interesant să fii într-un spațiu care emană toate aceste lucruri. Mi se pare că vinurile bune, gastronomia de calitate, cu produse foarte bune și arta merg foarte bine împreună. Și clienții noștri înțeleg acest lucru și se simt bine la noi. Unii nu știu de ce se simt bine, nu sunt cunoscători de artă, dar se simt excelent. Și ne permitem, cu anumite persoane să le propunem să facă un tur al restaurantului Le Bistrot Français. Pe lângă experiența gastronomică, au posibilitatea să facă un tur de 20 – 25 de minute în care li se explică mai multe despre fiecare tablou. Colecția evoluează în permanență: sunt unele tablouri pe care le aducem aici, la Carpathian Estate, altele se întorc la mine acasă, altele care se duc la Art Safari. Este o mișcare continuă. Câteodată mai și vindem din ele, alteori mai cumpărăm, este o colecție care se dezvoltă.   

Cum ați descoperit pasiunea pentru artă? 

Am avut artă acasă de când eram mic. Dacă ești înconjurat de lucrurile astea din copilărie, totul vine în mod natural. Până la urmă m-au interesat anumiți pictori, am și citit mult despre artă, am vizitat multe muzee. Eu cred că cultura asta se formează de mic. Este la fel și cu muzica clasică. Poate părea un pic chinuitor ca la 5-6 ani să mergi prin muzee, sau la filarmonică, dar dă roade mai târziu, chiar dacă pe moment am prefera să facem altceva.  

Ne puteți spune câteva cuvinte despre tablourile care fac parte din colecția de artă pe care o aveți?  

Sigur, avem o pictură foarte frumoasă cu două tătăroaice, semnată de Nicolae Tonitza. Era o temă iubită de el. Avem o colecție mare de Eustațiu Stoenescu, care era unul dintre cei mai buni portretiști români și picta foarte multe personalități ale epocii respective: ambasadori, actori. Avem mulți pictori români clasici, avem mai multe lucrări de Iosif Iser, câteva grafici de Theodor Aman. Colecția are aproximativ 50 de tablouri, deci este o colecție foarte frumoasă.  

Cum alegeți tablourile?   

În primul rând trebuie să îmi placă. Nu cumpăr sau citesc o carte doar pentru că poartă un nume sau că trebuie. În general, îmi place să aprofundez un subiect, spre exemplu cum a fost cu Eustațiu Stoenescu. Am aprofundat subiectul, am citit biografiile lui, ce s-a scris despre el și am cumpărat tablourile. Am vizitat muzee. Este un muzeu la Craiova care are multe lucrări de Stoenescu și mi-a plăcut foarte mult. Fac același lucru și cu literatura. Spre exemplu, am început să citesc Ernest Hemingway și, încet-încet, ajung să citesc aproape tot ce a scris. Caut în permanență și mă bucur când găsesc ceva nou. La fel cu Panait Istrati, care îmi place foarte mult cum scrie, Dostoievski, Paul Morand. Îmi place mai mult literatura decât cărțile de business pentru că ajută la o gândire mai filosofică și mai creativă decât cum să înveți să faci un milion de euro în trei zile. 

Total
0
Shares
Disney 06 Ongoing Acolyte 11.06 RO AG

Posterul pentru noul serial Star Wars, realizat de o româncă

Ilustratoarea româncă Andra Busuioc a realizat un poster original pentru serialul „Star Wars: The Acolyte”, disponibil pe Disney…

Lasă un răspuns

You May Also Like