Carla Teaha și-a început cariera, la 19 ani, ca PR și om de comunicare. La 24 de ani, s-a înscris la Facultatea de Artă Teatrală și a jucat în teatru, filme și seriale românești. 2023 este anul debutului ei ca regizor, aducând pe Marele Ecran un film documentar despre scriitoarea Nora Iuga.
Am aflat despre documentarul Carlei Teaha anul trecut, în perioada în care lucram la prima mea carte, Zenobistele, pentru documentarea căreia am stat de vorbă cu 27 de femei care mă inspiră. Printre ele s-a numărat, bineînțeles, Nora Iuga.
Vestea mi-a dat-o direct scriitoarea, o veritabilă legendă a literaturii românești, adesea numită „marea doamnă a poeziei”. Primul meu gând? Ce idee splendidă a avut regizorul! A „profitat” de faptul că o avem contemporană cu noi pe această femeie extraordinară și s-a gândit să o surprindă într-un documentar!
Nu știam cine regizează De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, de fapt nici nu știam atunci cum se va numi documentarul, dar în acel moment mi-am promis că voi vedea, categoric, filmul și că voi face tot posibilul să povestesc cu persoana care s-a gândit să demareze un astfel de proiect.
Voiam să aflu cine e creierul din spatele filmului, cum a ales-o pe Nora ca personaj, cum s-au întâlnit și cum a fost procesul de lucru cu scriitoarea. Un an mai târziu, am reușit să-mi îndeplinesc dorința. Am cunoscut-o pe Carla Teaha, femeia care a creat De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, care – pentru mine – este cel mai așteptat film al anului.
De la om de comunicare pentru branduri de lux la meseria de actor
Carla Teaha era o tânără pasionată de complexitatea naturii umane, de psihologie, de povești, așa că, după ce a terminat liceul, a decis să urmeze Facultatea de Jurnalism la București.
Se descrie ca fiind o persoană mereu conectată. În perioada adolescenței era la curent cu toate știrile, ba chiar a și lucrat la postul de radio Radio Deva. Realiza, alături de alți liceeni, o emisiune care se numea Highschool High și care era dedicată elevilor din tot județul. În fiecare duminică dimineața, Carla prezenta rubrica ei de știri și mondenități What’s Up.
Tot în acea perioadă, ea se ocupa și de revista liceului, „Noduri și semne”, așa că i s-a părut firesc ca după absolvire să aleagă Jurnalismul, la București.
Aveam multe activități extrașcolare cu rezonanță artistică, eram elevă la clasa de Filologie.
Își amintește că mama ei era tare speriată: Carla, dar dacă se întâmplă ceva și nu intri? Ce o să faci atunci? O să stai un an acasă?
Concurența era foarte mare și 13 persoane „luptau” pentru un singur loc la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Și chiar dacă ar fi fost admisă, tot ar fi apărut necunoscute, fiind o fată foarte tânără care pleca dintr-un oraș de provincie în capitală, unde nu știa absolut pe nimeni.
I-am zis mamei că mă descurc, că totul o să fie bine. Voiam să se liniștească.
Totuși, teama mamei că se va întâmpla ceva rău s-a adeverit și Carla s-a prezentat la admitere, la scurt timp după ce se întorsese de la mare, cu pneumonie dublă. Din fericire însă, a intrat la facultate fără probleme.
Atunci m-au ajutat corpul și Providența.
Fiindcă avea nevoie de bani să se întrețină în facultate, s-a angajat rapid la Redbull, care atunci era văzută ca o companie avangardistă, cu proiecte de marketing atipice și provocatoare.
Bineînțeles, primul ei job nu a fost în comunicare, ci în sampling. Era una din acele fete care conduceau o mașinuță cu doză și care ofereau câte băutură energizantă persoanelor care lucrau, care depuneau efort fizic sau intelectual.
Începuse să câștige suficient cât să se întrețină în București, avea și mașină, nu trebuia să se machieze la job și purta mereu teniși. Un dreamjob, unde nu a fost angajată pe criteriul înfățișării, ci datorită personalității și energiei ei.
Plăcându-i să se implice și în alte activități pe lângă cele din fișa postului, a învățat acolo foarte mult marketing și PR. Toată comunicarea brandului, poziționarea și felul în care lucrau cu angajații era la un alt nivel. Ceea ce ei i se părea un mare avantaj, era văzut de profesorii de la Jurnalism ca un lucru copilăresc. Nu înțelegeau de ce studenta lor voia să lucreze într-o corporație „care amețește oamenii cu suc”.
Ulterior a fost promovată și a intrat în echipa de marketing de la Redbull, iar apoi a migrat către industria de modă. Chiar în anul în care a absolvit Facultatea de Jurnalism, Carla a devenit PR la Wunderman, unde a început să lucreze pentru branduri de modă și lifestyle. Printre ele s-au numărat Mengotti, Canali sau Moschino, apoi a fost parte a echipei care a adus brandul de accesorii Gucci în România.
La 23 de ani a părăsit mediul corporatist și și-a deschis o mică agenție de comunicare, lucru care a făcut-o mândră pe mama ei. Nu-i venea să creadă că fiica ei și-a deschis propria afacere în București, prin propriile forțe.
M-am aruncat cu capul înainte, apoi, după ceva timp, m-am uitat în spate ca să văd ce a ieșit. Cred că așa am făcut și cu „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”.
Actoria a cucerit-o prin învăluire. Asta se întâmpla prin 2010, când deși freelancing-ul nu era atât de popular afacerea îi mergea bine, iar la numai 24 de ani era deja independentă financiar.
Era atrasă și de dramaturgie, așa că a început să meargă mai des la teatru. Declicul ei a avut loc la spectacolul Lear, în regia lui Andrei Șerban.
Toate personajele erau jucare de femei, iar Carla a fost fascinată de doamna Mariana Mihuț. Își amintește că a stat în primul rând la acel spectacol, la teatrul Bulandra Icoanei, și a fost vrăjită de jocul actoricesc.
Mi-am zis că pentru asta chiar merită să trăiești.
În acel moment s-a născut ideea că și-ar dori și ea să joace. S-a înscris la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică și a intrat. Încetul cu încetul, a început să se desprindă de mica ei afacere. A transferat sarcinile mai dificile și importante unei alte colege, iar ea și-a urmat pasiunea.
Toată energia aceea de la Lear a devenit ca o busolă pentru Carla. A început să studieze actoria fiindcă voia să ajungă să trăiască și să transmită publicului atât de multe emoții hipnotizante.
E foarte greu să ajungi la astfel de stări. Unii reușesc să atingă acel punct prin meditație, alții poate prin hipnoză, iar alții poate nu reușesc vreodată. Ei bine, eu am atins acea fericire empirică în cadrul acelui spectacolului.
Studiind și jucând ulterior, Carla a învățat că trebuie să fii adevărat pe scenă, altfel nu poți transmite nicio emoție. Devii fals, iar asta e dezamăgitor atât pentru tine, cât și pentru public.
Când a făcut pasul spre actorie, nu ei i-a fost teamă, ci tot mamei. Știa cât de emotiv este copilul ei și se gândea că e posibil să nu răzbească într-o meserie în care concurența e foarte mare și în care trebuie să te zbați, să dai din coate și poate chiar să faci compromisuri pentru a-ți construi un nume.
Mă demoralizez destul de ușor atunci când nu-mi iese ceva sau nu iau un casting, iar actoria presupune 100 de refuzuri din 101 casting-uri. Trebuie să ai un mental foarte puternic și să nu te lași dezamagit cu una cu două.
Momentul Nora
Cariera ei de actriță a început bine. A fost selectată pentru roluri chiar din timpul facultății, a jucat pe scenă alături de mari nume ale teatrului românesc și a avut câteva apariții în filme și seriale precum Tyrant (2014), Love Bus: cinci povești de dragoste din București (2014) sau Las Fierbinți (2012- 2021). Tot in timpul facultății de Actorie a devenit și Director Executiv al Festivalului de Teatru Independent Undercloud, funcție pe care a ocupat-o timp de 11 ani, și unde experiență acumulată anterior a ajutat-o acum și în noua poziție de manager cultural.
Carla nu a plănuit vreodată să devină regizor. I se părea o meserie complexă, dificilă, care-ți cere o cultură și o gândire specifică. O profesie pentru care ar trebui să faci un alt tip de școală.
În cazul tinerei regizoare, lucrurile s-au întâmplat în sens invers, fiindcă a cunoscut-o pe Nora Iuga, iar asta i-a schimbat traseul.
Carla trebuia să joace într-un spectacol-lectură după mai drăguț decât Dostoievski, o carte de-ale Norei, scrisă în colaborare cu Angela Baciu. Într-o zi, s-a întâlnit cu cele două scriitoare la Grădina Verona.
Am avut senzația că ne știam de foarte mult timp. Uneori întâlnești câte un om cu care ai o conexiune imediată și inexplicabilă. Asta am trăit atunci când am întâlnit-o pe Nora.
Cu Nora, actrița nu a simțit bariera vârstei, iar dialogul s-a împletit imediat. Apoi a urmat spectacolul, în care Carla a jucat alături de Maia Morgenstern, în regia lui Chris Simion. Astfel, personajul documentarului De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin s-a împrietenit cu regizoarea.
Au început să se sune, doar ca să vadă ce mai face fiecare, ce mai citește, cum se mai simte. Conversațiile lor deveniseră deja interminabile și extrem de plăcute. Treceau orele și niciuna dintre ele nu voia să închidă discuția.
Ceva mai târziu, actrița a invitat-o pe Nora la emisiunea Roz, de la Radio Guerrilla, pe care o realizează și acum și unde prezintă femei care o inspiră. Atunci, a simțit ea, s-a mai atins cea mai importantă bornă care a dus la facerea/nașterea filmului.
Emisiunea cu Nora a avut succes în rândul tuturor ascultătorilor, indiferent de gen, vârstă, proveniență sau cultură generală. Acea emisiune e cea mai ascultată dintre toate pe care le-am realizat și sunt peste 150 de interviuri. La câteva luni distanță, un tip de vreo 30 de ani mi-a zis că a ascultat podcastul emisiunii de trei ori.
Carla a trăit sub fascinația scriitoarei și și-a dat seama că Nora ajunge la oamenii de toate vârstele. Brusc, o emisiune la radio nu i s-a mai părut suficientă. Nu voia să o lase pe Nora să plece „în cea mai mare călătorie”, așa cum spune chiar poeta, fără să o imortalizeze.
Atunci i-a venit ideea de a regiza documentarul, fiindcă Nora merita să aibă filmul ei, mai ales având în vedere că dorința ei cea mai mare din copilărie fusese să devină actriță, nu scriitoare.
Nora urma să plece la Frankfurt, la târgul de carte, împreună cu scriitorul Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolae, Vlad Zografii și alții autori români. Pe atunci avea în lucru romanul autobiografic Hipodrom, care a văzut lumina tiparului în primul an al pandemiei.
Toate informațiile astea s-au amplificat în mintea mea și am zis că e cazul să fac ceva. Nu puteam să nu o las să fie cunoscută de mai multă lume în felul în care am cunoscut-o eu. Mi s-a părut un act de egoism.
Carla a devenit regizoare în momentul în care i-a propus Norei să o însoțească la Frankfurt, împreună cu operatoarea Dalila Dulgheriu, ca să filmeze primele cadre pentru documentar. Atunci Nora i-a zis: Dar ce e atât de interesant la mine încât să faci un documentar?
Inițial s-a gândit să nu fie ea regizorul, ci să propună această idee cuiva cu experiență.
Îi era teamă că nu va reuși să o ofere oamenilor pe Nora așa cum o simte ea. Totuși, și-a asumat această responsabilitate, fiindcă, în cele din urmă, a realizat că ea e cea mai potrivită persoană să regizeze De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin.
Ulterior a vorbit cu Alina Tarbă, o fostă colegă de la Jurnalism, care lucra la casa de producție Wearebasca. I-a povestit ideea, i-a explicat că vrea să înceapă filmările cu Târgul de Carte de la Frankfurt, iar răspunsul ei a venit a doua zi: casa de producție a îmbrățisat propunerera Carlei și au fost de acord să se implice în proiect.
Răspunsul lor m-a încurajat. Cumva, mi-au și validat ideea.
În octombrie 2019 au început filmările și undeva prin 2021 s-au încheiat, iar documentarul surprinde și nașterea și lansarea romanului Hipodrom, în care Carla a găsit și fraza De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, care a devenit titlul filmului. Montajul a durat încă un an, iar lansarea lui în cinematografe va fi în luna noiembrie a acestui an.
Lucrând cu Nora Iuga, Carla a simțit energia creatorului și a văzut cum arată facerea unui roman. Simte că filmul va avea parte de săli pline: știe că publicul Norei va lua cu asalt casele de bilete iar ceilalți vor veni atrași de fanii Norei, dar și de farmecul ei legendar.
Filmul are mai multe nivele de profunzime și de înțelegere. Nu e un documentar de specialitate, ci unul de stare, care sper să-i facă pe oameni să o simtă și să o înțeleagă pe Nora, exact așa cum este ea.
