Search Day Night
Search

Călătorie Muzicală în Veneția, la început de an

ConcertAnNou2023 135
Total
0
Shares

Primii pași în 2023 i-am făcut pe muzica dirijată de Tiberiu Soare și virtuozii Symphactory Orchestra. Concertul Extraordinar de Anul Nou, organizat de Fundația Calea Victoriei, a ajuns la a IX-a ediţie.

Sute de invitați s-au lăsat purtați în atmosfera muzicală a Vienei din La Belle Epoque, acea perioadă de glorie a muzicii vieneze care naşte în iubitorii de muzică o nostalgie a unor vremuri strălucitoare în care fracul nu era purtat doar de cei din orchestră, ci şi de domnii care mergeau la concerte şi baluri însoţiţi de doamne în rochii ample, elegante, cu bijuterii şi parfumuri preţioase.

Programul a inclus arii şi duete celebre în interpretarea sopranei Rodica Vică şi a baritonului Alexandru Constantin, acompaniaţi de Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Publicul s-a lăsat încântat de compoziţiile lui Vivaldi, Monteverdi, Mozart, Rossini, Verdi şi Donizetti, de un univers sonor care l-a purtat într-o călătorie nostalgică în mijlocul oraşului pe ape, Veneţia, celebrând inefabilul vieţii şi perenitatea artei.

Pentru cei care nu au ajuns la Ateneul Român, pe 4 februarie, pentru a începe anul cu o ”Călătorie Muzicală în Veneția”, numele sub care a fost prezentat Concertul Extraordinar de Anul Nou, fotograful Miluță Flueraș a căutat să surprindă atmosfera cu ajutorul aparatului foto.

Total
0
Shares
campaign bella

Cum arată noua colecție Louis Vuitton lansată în colaborare cu Yayoi Kusama

Brandul de lux Louis Vuitton a lansat de curând o nouă colecție în colaborare cu celebra artistă japoneză…

Lasă un răspuns

You May Also Like