Search Day Night
Search

Blondie, asociația care oferă o șansă în plus copiilor cu boli incurabile

cover asocitatia blondie haute culture
Total
0
Shares

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie – care oferă transport gratuit medical privat copiilor din România care suferă de boli rare -, a povestit despre cum arată o zi obișnuită în cadrul ONG-ului, dar și despre avioanele roz pe care dorește să le achiziționeze.

Înainte să-l cunoască pe Blondie, viața Adelinei era una cât se poate de obișnuită. Având o fire competitivă, s-a încadrat perfect în viața de corporație și a muncit enorm pentru a obține notorietate și funcții.

Le-am avut pe toate. Eram bună în ceea ce făceam și, fără nicio modestie, știam că sunt bună. Lucram în asigurări atunci când l-am cunoscut pe Blondie, iar de atunci viața mea s-a schimbat.

Adelina avea douăzeci și cinci de ani când l-a cunoscut pe Cristi sau Blondie, băiețelul de trei ani cu o boală incurabilă, care fusese abandonat în spital. Până la el văzuse mulți astfel de copii, dar atunci când i-a remarcat poza într-un ziar, Adelina a știut că, de fapt, el era copilul ei. Așa că l-a adoptat.

adelina toncean blondie edited

Când Blondie a plecat dintre noi, Adelina a început să se apropie mai mult de viața de voluntar. Își dedica timpul liber copiilor abandonați din spitale, până când i s-a conturat în minte ideea unei asociații. Voia să ofere șanse copiilor cu boli incurabile din România, așa că a gândit un sistem riguros, asemănător cu cel din mediul corporatist.

O șansă pentru copiii ca Blondie

Ministerul Sănătății, în colaborare cu Uniunea Europeană, oferă pacienților de la noi posibilitatea de a se opera gratuit în orice spital din țările membre prin formularul 112. Totuși, acest formular nu acoperă costurile transportului, care ajunge să fie deosebit de costisitor, ceea ce îl face imposibil pentru copiii din mediile defavorizate.

Toată ideea asociației a fost și este aceea de a oferi transport copiilor care au nevoie. Le oferim șansa să fie transportați cu niște ambulanțe cu aripi. Compania Tarom ne oferă avioanele de care avem nevoie, dotate cu tot echipamentul medical necesar, iar noi aducem medici competenți care au grijă de copii până ajung la destinație. Costul unui zbor medical privat este de 30.000 de euro.

Într-un an sunt completate cam șapte sute de formulare, iar principala categorie de pacienți sunt bebelușii născuți cu malformații grave la inimă, în cazul cărora intervenția trebuie făcută în timp record. Ideal este să nu împlinească mai mult de trei săptămâni de viață, fiindcă șansele ca operația să reușească vor fi mai mici.

asociatia blondie 02

Adelina mi-a povestit că a avut un zbor cu un copil care avea doar trei zile de viață. A fost o provocare să pregătească toate actele necesare, începând cu pașaportul. Totuși, din acest punct de vedere, autoritățile române sunt receptive și prioritizează copiii care trebuie să plece de urgență către un spital european.

De la un job în corporație la conducerea unui ONG

Fiecare etapă din viața Adelinei a pregătit-o pentru ceea ce face astăzi. A simțit că nu era suficient doar să susțină o cauză, ci să creeze o soluție pentru copiii cu un destin ca al lui Blondie.

Uneori, munca în ONG îi oferă puțin timp și ocazii mai rare ca să trăiască, așa cum ar simți, emoția. Fiecare zi este un haos organizat atât pentru Adelina, cât și pentru colegii ei de la Asociația Blondie. Și fiecare zi se schimbă în funcție de cât de aproape sau cât de departe este un zbor.

asociatia blondie 01

Spre exemplu, o zi înainte de un zbor este foarte aglomerată, fiindcă trebuie așezate numeroase detalii pe care nu le pot controla. Au suficienți bani pentru zbor? Este posibil să mai vină un copil? Este disponibil un anumit specialist de la spitalul la care trebuie internat copilul? Pot primi pe altcineva în locul unui copil a cărui situație se complică? Cât rezistă copiii? Toate formularele sunt puse la punct? Câți medici vor fi la bord? Vor fi escale? Dacă da, câte? Și lista nu se oprește aici.

În ziua unui zbor se mai întâmplă câteva schimbări, dar mici și mult mai rar. Iar după ce se termină fiecare zbor, asociația Blondie deja îl pregătește pe următorul.

Toate aceste schimbări par haotice dar, de fapt, sunt doar urgențe bine organizate. Așa arată viața mea. Mă bucur la fiecare pacient nou, fiindcă simt că le luăm o parte din greul pe care-l duc pe umeri.

asocitatia blondie 04

Ce faci când nu mai poți

Ideea „nu vreau să mă afecteze” ne ajută doar pe noi, nu și pe oamenii care chiar au probleme. Un pacient are nevoie de cineva alături care să-i ofere puterea să treacă prin greutăți. Adevărul este că da, și eu sunt afectată, dar toți acești copiii și familiile lor au de dus cel mai mare greu. Au fost copii care mi-au murit efectiv în brațe și, în acel moment, nu aș fi ales să mă aflu în altă parte. Mi s-a părut cel mai onest mod în care aș fi putut să le fiu alături.

Adelina este de părere că, în astfel de cazuri, nu există eroi și nici victime. Pur și simplu aceasta este, uneori, realitatea. Sunt momente când se află în aeroport și simte impulsul de a se duce la oamenii care pleacă în călătorii să le spună: „Vezi avionul ăsta? Zboară ca să salveze o viață.”

Blondie este genul de asociație care are nevoie de bani de pe o zi pe alta, așa că nu au optat pentru donația prin SMS. Sumele de care depind sunt mari și urgente, iar puținii bani strânși prin SMS intră o singură dată pe lună.

asociatia blondie 03

Cei care doresc să susțină Blondie o pot face direct în contul bancar, prin Galantom, platforma de strângere de fonduri, Revolut sau PayPal, dar și prin redirecționarea impozitului pe profit. Dar, mai mult decât atât, oamenii pot ajuta asociația fiindu-le alături, povestind cunoscuților despre ea, comunicând pe platformele sociale.

Anul acesta, Adelina Toncean mai are o dorință: să cumpere două avioane care să fie, bineînțeles, roz.

Toți suntem în același „joc”. Când simți că nu mai poți, că cedezi, plângi, dar continuă să fii alături de ei, chiar și plângând.

Total
0
Shares
food

De ce să vizitați Urla, un centru culinar din Turcia aflat în plină ascensiune

Renumitul ghid de călătorie ”Lonely Planet” sugerează o vizită în Urla, minunatul cartier din İzmir, un oraș situat…

Lasă un răspuns

You May Also Like