Alina Tofan este un artist complet. Scrie, joacă, dansează. E total și direct implicată în lumea teatrului și performance-ului. Drumul către artă i s-a deschis în liceu, atunci când a intrat în trupa de teatru. S-a dus la audiție neștiutoare, dar pregătită și dorind foarte tare să fie admisă.
De lumea performance-ului s-a apropiat atunci când stătea în Bacău. Coregraful Cosmin Manolescu a fost cel care i-a deschis acest drum. Datorită lui i-a văzut pe Krassen Krastev și pe Paul Dunca în Test a Mental, spectacol pe parcursul căruia a plâns continuu.
Ulterior, datorită lui Reka Csapo Dup, a avut șansa să participe la întâlnirile TBA (Time Based Arts), unde a întâlnit-o pe compozitoarea Irinel Anghel, care i-a oferit o mare libertate de creație și de a trăi prin propria artă.
Există o vorbă care spune că cine face multe lucruri, de fapt, nu face nimic bine. Alina nu e de acord cu asta. I se pare că omul care creează trăiește într-o perioadă interesantă, fiindcă află că poate să se implice simultan în mai multe proiecte și să le ducă pe toate la rezultatul dorit.
Natura însăși ne oferă exemplul ăsta prin procesele de adaptare ale speciilor.
Asta face și Alina, se adaptează constant și acest lucru îi place. Singurul lucru pe care l-ar schimba ar fi să adauge mai multe ore unei zile. În timp, a învățat că tot ce e valoros și real pentru ea, sigur va fi și pentru ceilalți. Simte că nu obosește. Publicul este cel care o încarcă. În acel moment, tu ești vulnerabil, iar oamenii te simt, te văd și au răbdare cu tine.
Are loc un schimb fantastic de energie care îmi dă încredere în umanitate, în viitor, în comunitate.
Artista se bucură că nu și-a găsit vreodată locul în lumea reală, că nu s-a regăsit, fiindcă doar așa și-a construit propria cale prin artă. Simte că acum e rândul ei să creeze pentru cei care au nevoie, să ducă mai departe idei și gânduri.
Performance-urile Alinei și proiectele pe care le demarează sunt conectate cu natura. Spre exemplu, recent a avut o rezidență artistică în Norvegia, prin Culture Moves Europe și Institutul Goethe, unde a avut timp să lucreze, să se exprime, să creeze și să facă cercetare artistică cu Georgiana Vlahbei, alături de care formează PLASTIC Art Performance Collective.
A fost pentru prima oară când s-a deschis total în fața unui proces de lucru atât de intens. A colaborat cu Creatorium, o asociație cu viziune similară și a experimentat artistic cu Vladislav Calestru și Jørgen J. Jenssen, doi vizionari și creatori.
În majoritatea timpului petrecut acolo au lucrat în natură. Schimbările constante ale vremii și elementele naturale care i-au inspirat au fost transpuse în spațiul de galerie, din Oslo.
Toată experiența m-a făcut să conștientizez că am intrat într-o altă etapă artistică. Performance-ul din Norvegia și întâlnirea artistică cu Georgiana și Vladislav rămân o amintire foarte bine imprimată în corpul meu.
Dintr-o experiență similară a luat naștere și proiectul YAGORIA. Nu poate să uite seara de toamnă în care a performat live în Delta Văcărești. Atunci, timp de două ore, toți oamenii prezenți au comunicat într-o limbă inventată.
Cred că lumea artei și a ideilor nu are limite. Asta poate fi periculos, dar important e să ai ordine în minte, să știi ce faci, să îți menții mintea ageră, antrenată.
Conceptul YAGORIA a pornit de la un vis pe care Alina Tofan l-a avut când a mers într-o iarnă, la munte. I l-a povestit imediat Georgianei Vlahbei, a cărei prezență e foarte importantă.
Îmi place să cred că YAGORIA e un vis comun. Toți artiștii implicați au adus ceva din ei, l-au făcut al lor. YAGORIA e al nostru, al tuturor, în egală măsură.
Visul Alinei ar fi rămas un simplu vis efemer fără transpunerea vizuală a cadrelor poetice ale lui Gabriel Durlan, fără sound-ul Manuelei Marchiș, fără editarea video sau prezența performerilor.
Numele a luat naștere dintr-un joc de cuvinte: dintre agora și legenda Babei Yaga. Are dublă semnificație, fiindcă Natura e văzută de Alina ca fiind o entitate care ia forma a 3 creaturi feminine care trăiesc în armonie până când omul intervine sub forma plasticului.
Fascinația pentru plastic creează o natură schizofrenică, în care limbajul lor nu mai e înțeles. Lumea se desacralizează cu cât devenim mai atrași de materia prinsă în formă.
YAGORIA e un manifest artistic și poetic, o oglindă a durerii pe care ființele și spiritele naturii o suferă din cauza agresivității cu care le invadăm mediul.
Performance-ul a circulat mult prin festivaluri de artă și de film din străinătate. Recent, Alina a vorbit despre el în cadrul unei conferințe cu artiștii implicați în cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Ecoperformance din Brazilia, organizat de Compania Taanteatro.
Alina crede că sustenabilitatea a devenit un concept depășit, că suntem într-un colaps. Crede că e important să ne schimbăm discursul. E momentul să regenerăm, să salvăm, să transformăm, nu să fim sustenabili.
Avem nevoie de alte cuvinte care să ne modeleze raportarea la natură. Văd criza de mediu ca o criză a relației cu propriul sine.
Arta are puterea de a traduce prin estetică și sentimente idei care ar fi mai greu de accesat. Creatoarea e fascinată de bio-artă și știință, de felul în care arta a ajuns la un alt nivel, în prezent, prin decentralizarea umanului, prin punerea accentului pe microbi și microorganisme care generează, de fapt, și ele performativitate. Pentru ea, arta modelează realitatea.
YAGORIA este doar unul dintre proiectele pe care Alina le-a demarat împreună cu Georgiana. În urmă cu 3 ani au pus bazele PLASTIC Art Performance Collective, care a pornit din interesul lor de a sonda memoria afectivă și risipa plasticului.
Așa am aflat că ce credeam că trăiesc doar eu: fricile, preocupările, fascinația și vinovăția față de plastic, e un lucru care îngrijorează un grup mult mai mare de oameni.
Din acel punct au continuat să lucreze, așa au reușit să creeze propria metodologie ecoperformativă, în coerența cu viziunea inițiatorilor acestui curent, anume compania TAANTEATRO, din Brazilia.
Viziunea PLASTIC Art Performance Collective are la bază o armătură filosofică puternică. Lucrează cu concepte precum deep ecology, eco spiritualitate, eco filosofie, ecopoesis. Tehnica de lucru principală o reprezintă performance-ul ca ecomeditație în mișcare, care reunește diferite tipuri de practici precum performance în spiritul dansului butoh, antrenamente de qi gong/tai chi, storytelling confesiv, teatru senzorial, la care se adaugă, desigur, dansul contemporan, teatrul, art-terapia, artele vizuale și antropologia culturală.
În prezent, Alina încearcă să teoretizeze această metodă în cadrul doctoratului.
Mai mult decât atât, odată cu PLASTIC Art Performance Collective, Alina și Georgiana au devenit și membre ale asociației MACAIA, alături de Paul Ruben Grec, președintele acesteia.
Asociația extinde preocupările pe care le au în PLASTIC. Multe dintre proiecte sunt de intervenție culturală, regenerare urbană, creșterea spiritului comunitar. În prezent, activitatea lor este strâns legată și de Valea Jiului unde, la invitația lui Paul, au început o colaborare strânsă cu Urban Lab și cu ce înseamnă Coaliția Văii Jiului, încercând să salveze zona.
Alina Tofan e de părere că principala funcție a artei rămâne aceea de a aduce emoție, de a aminti oamenilor că sunt vii, că sunt conectați, că pot împărtăși singurătatea sau tristețea, că sunt legați de natură și depind de ea. Că pe toți ne doare, de fapt.
Toată arta este ecologică fiindcă atunci când se întâmplă, ne conectează pe toți. Atât unii cu alții, cât și cu natura. Cu cât devenim mai conștienți de acest lucru, cu atât salvăm mai mult din biodiversitate.
Arta nu poate să salveze pământul de invazia brutală a omului, dar poate face omul să conștientizeze că faptele lui au repercusiuni și că natura nu e o entitate separată, care se află la o distanță uriașă față de el, ci că, de fapt, e tabloul în care omul își trăiește viața, fie că stă la etajul 10 într-un bloc, ori că are o casă cu livadă undeva la țară.
Alina e de părere că Pământul va găsi o formă să se salveze, dar cum, cu ce costuri, cu câte vieți private de apă, cu câte schimbări climatice, cu câtă suferință din partea animalelor? Aici crede că e locul artei, în special a celei cu mesaj eco, să facă mai vizibile întrebările acestea.
